Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii pariază pe demisia lui Boc

Publicat in Romania Libera, luni 21 iunie 2010 · ·

Casa de pariuri Tobet crede că sunt mai multe şanse ca Gu­vernul să cadă până la sfârşitul anului decât să îşi continue mandatul şi în 2011. Într-unul din pariurile oferite, la întrebarea: "Va mai fi prim-ministru Emil Boc până la 31 decembrie 2010?", pentru un răspuns negativ cota este 1,7/1, iar pentru un răspuns afirmativ cota este 2/1. Dacă pariaţi 100 de lei că Emil Boc nu va mai fi în funcţie până la sfârşitul anului şi acest lucru se va întâmpla, suma restituită va fi de 170 de lei. Iar dacă veţi intui corect că Boc nu va pleca din funcţie, pentru 100 de lei jucaţi, vi se vor returna 200. Aseară, o victorie a Braziliei în faţa Coastei de Fildeş era la fel de probabilă ca demiterea Guvernului.

Vlădescu, precum Federer la Wimbledon

Daniel Stanciu, reprezentant al casei de pariuri, ne-a preciat că aceste cote se stabilesc pe baza unor criterii: declaraţii politice, sondaje, evoluţia crizei. În funcţie de aceşti parametri, de evoluţia scenei politice şi de apropierea finalului de an, cotele se pot modifica, uneori destul de semnificativ. Un alt pariu se referă la cel dintâi ministru care va fi schimbat. Cel mai nesigur de postul său este Daniel Funeriu, de la Educaţie, cu o cotă de 2/1, urmat de şeful Finaţelor, Sebastian Vlădescu, cu o cotă de 2,5/1, şi de cel al Muncii, Mihai Şeitan, cotat cu 3/1. Dacă primul plecat din Guvern va fi Vlădescu, pen­tru 100 de lei pariaţi pe capul acestuia veţi primi 250 de lei. Şansele ca Vlădescu să plece primul din Executiv sunt identice cu cele ale lui Roger Fe­derer de a câştiga turneul de la Wimbledon. Stanciu a ţinut să precizeze că au fost înregistrate 100 de pariuri pe evenimente politice. „Interesul creşte dacă se întâmplă ceva mai spec­taculos pe scena politică sau când se apropie data limită de acceptare a pariurilor."

Casa de pariuri Tobet crede că sunt mai multe şanse ca Gu­vernul să cadă până la s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 7 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 12 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum o ora
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°