Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul "Casa Verde" începe săptămâna viitoare

Publicat in Romania Libera, luni 21 iunie 2010 ·

Programul "Casa Verde" începe la 1 iulie, când proprietarii de case îşi pot deschide dosarul în baza căruia, după finalizarea lucrării, pot beneficia de subvenţiile de la stat pentru completarea sistemelor de încălzire tradiţionale cu unele ecologice, scrie Mediafax.

"Vinerea trecută a fost publicat în Monitorul Oficial ghidul pentru programul «Casa Verde». Programul va fi operaţional de la 1 iulie, aşa cum am anunţat, şi singura modificare a fost creşterea subvenţiei pentru centralele cu pelete şi rumeguş de la 3.000 de lei, cât intenţionam să dăm la început, la 6.000 de lei. Pentru panouri solare subvenţia rămâne de 6.000 de lei, iar pentru pompele de căldură, de 8.000 de lei, aşa cum era planificat", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

El a explicat că subvenţia pentru centralele cu pelete sau rumeguş a fost majorată în urma unei analize care a relevat că asemenea instalaţii costă "cam la fel" ca sistemele de panouri solare.

Astfel, conform declaraţiei ministrului, cei care vor să beneficieze de subvenţiile pentru aceste investiţii pot merge să-şi depună dosarele la agenţiile pentru protecţia mediului. Banii vor fi viraţi de autorităţi din contul Administraţiei Fondului pentru Mediu numai după ce beneficiarul va depune factura pentru lucrarea care i-a fost executată.

"Avem destule instituţii care pot face controale, aşa că vreau ca nimeni să nu creadă că pot exista înţelegeri între proprietari şi firme pentru a lua aceşti bani de la stat. Nu va ţine o asemenea figură", a avertizat ministrul Mediului.

Borbely anunţa, luna trecută, că programul "Casa Verde" va începe de la 1 iulie, fiind disponibile pentru început fonduri în valoare de 110 milioane de lei.

"În momentul în care se vor înscrie beneficiari până la concurenţa sumei disponibile vom opri înscrierile, vom aştepta să se finaliz

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 57 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 59 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°