Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agent de pază, chiar şi după pensionare

Publicat in Romania Libera, luni 21 iunie 2010 · · ·

Protejarea proprietăţii şi a persoanelor reprezintă 
pri­ncipala activitate a unui agent de pază, care trebuie să dovedească mobilitate şi atenţie distributivă.

Pentru a putea ocu­pa acest tip de post, o persoa­nă tre­buie să înde­plinească anumi­te condiţii, con­form Legii nr. 333/2003, care pre­cizează că vii­to­rul agent trebuie să aibă peste 18 ani, să nu deţină antecedente pe­nale pentru infracţiuni săvâr­şite cu intenţie şi să aibă atestat profesional. Pe lân­gă acestea, angajatorii din domeniu pun şi alte condiţii. „Candida­tul ideal pentru un post de agent de securitate trebuie să aibă dis­po­nibilitate de a lucra în ture de zi şi de noapte, să aibă o conduită adecvată în relaţiile cu clienţii, cu publicul şi cu anga­jaţii companiei, să aibă spirit de observaţie, rezistenţă şi să fie serios, integru şi responsabil", susţi­ne Alice Tirsea, directorul general GS4.

Ioana Marinescu, asistent director general Securitas Services, adaugă că agentul trebuie să aibă între 21 de ani şi maximul vârstei de pensionare, serviciul militar satisfăcut, cdar şi minimum un an experienţă de muncă, de preferat în acelaşi domeniu.

Atestat de calificare

Angajarea pe un post de agent de pază, conform legii, se face pe baza atestatului eliberat de poliţie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională, a cazierului juridic şi, după caz, a avizului pentru portarmă. Calificarea poate fi luată în urma absol­virii cursurilor organizate de către agenţiile de ocupare a forţei de muncă locale. În luna iunie, conform datelor ANOFM, aproape 300 de persoane urmau să termine aceste cursuri.

Ca alternativă, furnizorii privaţi, contra unei sume cuprinse între 280 şi 360 de lei, oferă cursuri de agent de pază. „Persoanele care se înscriu trebuie să aibă peste 18 ani, dar se pot înscrie chiar şi pensio­nari, condiţia este să aibă mi­ni­m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 42 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Meteorologii anunţă averse, descărcări electrice şi izolat grindină în mai multe zone ale ţării. Cum va fi vremea joi în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis joi o atenţionare meteorologică cod galben, anunţând averse, descărcări electrice şi izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş. În Bucureşti va f

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum o ora
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 24 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum o ora
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

24°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°