În tradiţia cvasi-naţională de a duce în zona ludicului, a ridicolului, a crasului interes materail şi a zornăitului de gologani orice concept idealizat la un moment dat, la mai bine de 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, nu încetează să apară noi şi noi „colivari” ai comunismului. Un fel de căpuşe ale Revoluţiei, fabricanţii de dosare măsluite de revoluţionar s-au străduit cincinale întregi să nu piardă o pleaşcă dată de stat, sub formă de legi numite generic „ale recunoştinţei.” Astfel, pe lângă cei răniţi, arestaţi şi bătuiţi de miliţia ceauşistă, pe lângă cei care şi-au riscat realmente viaţa ieşind în decembrie 1989 să demonstreze în faţa mitralierelor şi a tancurilor, şi care au tot dreptul să beneficieze de o serie de avantaje oferite de stat, a înflorit o clică buruienoasă ale cărei proporţii tinde să nu mai fie suportate nici de către sacul aparent fără fund al bugetului public. Astfel, în anul de graţie 2010, la „doar” 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, autorităţile de resort au copt aproximativ 5.000 de dosare noi de revoluţionari, încropite de cei care au avut nevoie de trei sau patru cincinale pentru a strânge dovezile neprecupeţitelor eforturi depuse la revoluţie în slujba poporului român. Unele dosare ale „noilor revoluţionari”, după cum spun chiar unii membri ai comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor au ajuns să le eclipseze şi pe cele ale revoluţionarilor autentici timişoreni, prin mulţimea de „izvoare scrise” care atestă activitatea revoluţionară, şi teancul de poze artistice, la baricadă, la televiziune, luptând pe viaţă şi pe moarte cu teroriştii, ca şi cum personajele respective ar fi ieşit la revoluţie pentru şedinţă foto. În ultimii ani, e drept, programele de prelucrare a fotografiilor şi documentelor au făcut progrese remarcabile, aşa că, cu puţin noroc, ar fi interesant de văzut dacă un astfel de dosar, înt