Alinaţi mereu la gândul caprei vecinului care trage să moară, românii comentează acum despre "săracii" de nord-coreeni care s-au făcut de râs la Campionatul Mondial de fotbal, după ce Portugalia i-a bătut cu şapte la zero.

Drama delegaţiei nord-coreene e doar bănuită. Veniţi în Africa de Sud într-o atmosferă militarizată şi cu povara de a nu face de râs poporul, pe fotbaliştii din Coreea lui Kim Jong-il îi aşteaptă o întoarcere tristă.

Pentru mulţi, aventura sud-africană a fost doar o umilinţă în plus: au trăit în aceeaşi atmosferă apăsătoare cu care erau obişnuiţi din viaţa de zi cu zi, au fost ţinuţi continuu sub supraveghere, în camerele de la hotel, au avut o diurnă de doar 2 dolari şi n-au fost lăsaţi să realizeze că există viaţă şi dincolo de lozincile de partid. Au avut parte de o şansă ratată din start de a vedea că se poate şi altfel. S-au bucurat de o oarecare libertate doar de două ori câte 90 de minute, atunci când au pierdut onorabil cu Brazilia, respectiv atunci când i-a făcut de râs de Portugalia.

Deşi vor fi sperat altceva, au avut parte tot de neputinţă şi de militărie... Asta, mai ales după ce patru dintre ei au dispărut de la hotelul unde e cazată echipa. "Zvonuri false, fără fundament", avea să spună, într-un târziu, nefericitul antrenor Kim Jonghun, care însă n-a putut să-i arate pe cei patru fotbalişti fugari, pentru a demonstra ceea ce spune.

Acelaşi Jong-hun pe care nu-l aşteaptă nimic bun la întoarcerea în ţară, spunea, ieri, lozinici: "Populaţia Coreei de Nord va fi alături de jucători în ultimul meci". O ţară întreagă, nu? Aceasta e grozăvia: pentru regimul comunist de la Phenian, participarea echipei de fotbal la turneul final a fost doar un prilej de propagandă, iar acum, odată prilejul ratat, după acest 0-7, fotbalul a devenit o chestiune de viaţă şi de moarte...

E o nebunie atunc