Si in bolboroseala si intunericul acela, strabatut de fisii late de lumina venite dinspre televizor, fisii in care se invalatuceau trimbe apocaliptice de fum, se auzi deodata un glas de arhanghel, care indruma gloatele de pacatosi pe drumul fara de intoarcere: "Liniste!" In acel an, nu mai tin minte care, conducerea superioara de partid, in grija ei nesfirsita pentru tinara generatie, a hotarit sa dea un concediu teristilor (teristii erau tinerii care, intrati la facultate, faceau armata la "termen redus" - TR). Decretul cu pricina a fost citit la Telejurnal. In unitatea militara despre care vreau sa va vorbesc, ca de altminteri in toate unitatile de pe intinsul patriei, Telejurnalul era ceva sacrosant. Se putea amina sau schimba ora de plecare la instructie sau de masa, dar cea a Telejurnicului, cum ii zicea lumea, niciodata. Trebuia ca toti soldatii sa asculte cu sfintenie spusele "de o inestimabila valoare teoretica si practica" ale Tovarasului. In ziua cind vestitul crainic George Marinescu a citit respectivul decret, lucrurile s-au petrecut ca de obicei. Ofiterul de servici a luat-o spre bucatarie sa-si umple sarsanalele cu juma de porc si sa le duca acasa (asa ca a doua zi fiecare militar gasea in fasole doar un firisor subtire-subtire de slanina), sergentii s-au infundat cine stie pe unde la un septic si un trascau, iar teristii au ramas singuri la televizor. In sala era fum de la tigari de sa-l tai cu cutitul. Ca de obicei, in primele rinduri, la televizor nu intrezareai prin fum decit capul clapaug al lui Marcel, student la filologie in Bucuresti. Marcelica avea patima invataturii, patima care a ajutat rasa lui sa treaca mai usor de-a lungul istoriei prin atitea lacrimi si spaime. Era un sac fara fund de cunostinte de tot soiul, ceilalti consultindu-l cind aveau nevoie de o informatie ca pe un dictionar enciclopedic. Iar Marcelica raspundea tuturor zimbind m