Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costică Andrei sau cam aşa ceva

Publicat in Jurnalul, marți 22 iunie 2010 ·

M-a oprit pe stradă un bărbat sfrijit, fără vârstă şi cu un chip pe care nu-l ţii minte nici dacă-ţi propui. S-a uitat imperativ drept în ochii mei, ca şi cum s-ar fi aşteptat să exclam "Vai, Cutare, tu eşti măi, Cutare?!", apoi, contrariat că nu reacţionez în nici un fel, a zis că el e Costică Andrei. Ca să mă scutească de momentul jenant care, după socotinţa sa, ar fi fost să urmeze, insul a precizat, cu o presiune de reproş în glas, că i-am folosit numele într-o mulţime de articole şi că, practic, în ultimele luni, tot ce am scris, despre el, despre Costică Andrei, am scris.

Nu trebuia să fii medic ca să-ţi dai seama că necunoscutul făcuse o obsesie, că i s-a pus pata pe mine şi că era posibil ca incidentul să ducă în absurd, ca în filmele acelea în care subiectul pleacă de la aproape nimic. La modul superior, puteam să gândesc că bărbatul se regăsea în problematica articolelor mele de fiecare zi şi că proceda metaforic, când insista că am scris chiar despre el, cetăţeanul Costică Andrei. Era însă de ajuns să te uiţi mai bine la faţa lui ca să realizezi că nu era vorba de un mod superior de a considera situaţia, că omul avea mintea încurcată.

După ce l-am lăsat în plata Domnului, mi-am reamintit că luni de-a rândul o doamnă din provincie m-a ţinut la curent, în zeci de scrisori, cu o poveste de familie, unde apărea şi numele unui băiat de-al ei, Costică Andrei, făcut cu un ziarist mai mult decât cunoscut şi pe care ziaristul nu-l recunoştea ca fiu. Din scrisorile femeii reieşea că eu aş fi fost la curent cu toată istoria şi că eram dator, în virtutea amiciţiei ce ne lega, să intervin. Scrisorile doamnei s-au înmulţit, au venit şi câte două într-o zi, din ce în ce mai ultimative şi mai incoerente, până ce firul s-a rupt şi nu mi-a mai scris.

Din poveştile jurnaliştilor, care au avut de-a face cu maniaci, se poate întocmi un volum c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 48 minute
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 10 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum o ora
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum o ora
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Armata americană a distrus în Yemen mai multe radare ale rebelilor houthi

Ziare.com acum 3 ore
SUA a anunţat vineri seară, 14 iunie, că a distrus în Yemen 7 radare care permiteau rebelilor houthi să vizeze nave, într-un moment în care aceşti rebeli îşi intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum o ora
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Vremea

București
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°