Nicăieri în lumea liberă, presa nu este încadrată în categoria “vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale”. Ba, din contră, presa este unul dintre garanţii democraţiei. Raportul departamentului de stat al SUA referitor la libertatea presei din România nu remarca derapaje în presa centrală (chiar dacă acuză politizarea presei locale), ci, din contră, derapajele puterii contra presei: ameninţările Elenei Udrea la adresa lui Tolontan, de exemplu.

Marota lui Băsescu, a luptei cu mogulii de presă, devine în sfârşit politică de stat. A fost preluată de Boc, care vorbea despre ştiri mincinoase, luând microfonul din mâna unui reporter. Acum, în Strategia Naţională de Apărare (şi ca să ne dăm seama ce înseamnă ca greutate un astfel de document, am putea să ne uităm pe ce înseamnă Strategia de Apărare a SUA sau a Rusiei) se vorbeşte despre “răspândirea de informaţii false despre activitatea instituţiilor”. Aş vrea să văd care sunt aceste campanii mincinoase. Să ne arate statul că scena aceea de 70.000 de euro nu a fost plătită de Ritzi, că patinoarele acelea suprapreţuite nu au fost construite de PDL-işti, că ginerele lui Blaga nu avea contracte cu statul, şi aşa mai departe. Eu văd că, din contră, presa a fost singura care a mai semnalat mânăriile clientelei politice. Până ce DNA nu a obţinut condamnări, presa rămâne principalul câine de pază al democraţiei.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Valeriu Turcan, vorbeşte despre cazul Chirieac şi SRS. Foarte corect. Aceşti oameni nu ar mai trebui să se numească jurnalişti. Dar să dai cu napalm pe toată pădurea numai pentru că există nişte uscături…

E drept, situaţia din presa românească nu este deloc roz. Ba din contră. E adevărat, libertatea de expresie stă strânsă în câteva trusturi, după dispariţia atâtor ziare. Jurnaliştii sunt una dintre categoriile cele mai lovite de criză. Statul, prin reprezenta