Adrian Năstase a făcut-o pe Roberta Anastase ”obraznică”, supărat că aceasta i-ar fi contestat capacitatea de a conduce o ședință în plen a Parlamentului. Cele două personaje nu sunt însă la primul schimb de ”amabilități” de acest gen.
Doar că de această dată supărarea Robertei a mers mai departe. “Domnule Adrian Năstase, nu vă permit să vă adresaţi preşedintelui Camerei în acest fel. Prin urmare, suspend şedinţa acum, până în momentul în care vom putea să purtăm un dialog civilizat.”, a afirmat Anastase și s-a și ținut de cuvânt. Și uite așa, ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților a fost suspendată.
Maturitate? Responsabilitate? De la cine? De la parlamentarii români? Ar fi prea de tot. Sincer, eu aștept mai mult de la ei. Aaa… nu, nu discuții și dialoguri civilizate. Ci de-a dreptul bătaie. Pumni și picioare. Că e la modă. Uite, un exemplu bun din Parlamentul Nigeriei. E un loc unde, atunci când se încing spiritele se trece direct la argumentele ”tari”. Priviți, luați aminte și învățați. Sunt convins că sunteți în stare.
***
P.S. Că tot veni vorba de Nigeria. Printre alte boacane, comentatorii TVR ai meciurilor Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud m-au exasperat cu termenul ”nigerieni” la jocurile Nigeriei. Întâmplarea face însă ca nigerienii să locuiască în Niger. Iar cei din Nigeria să fie nigeriani. Noroc că Nigeria fost eliminată.
Adrian Năstase a făcut-o pe Roberta Anastase ”obraznică”, supărat că aceasta i-ar fi contestat capacitatea de a conduce o ședință în plen a Parlamentului. Cele două personaje nu sunt însă la primul schimb de ”amabilități” de acest gen.
Doar că de această dată supărarea Robertei a mers mai departe. “Domnule Adrian Năstase, nu vă permit să vă adresaţi preşedintelui Camerei în acest fel. Prin urmare, suspend şedinţa acum, până în momentul în care vom putea să purtăm u