Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnată la cancer de obiceiurile părinţilor

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

O britanică în vârstă de 52 de ani suferă de cancer pulmonar în fază terminală deşi nu s-a atins în viaţa ei de ţigări. Părinţii Lyndei Mitchell fumau cam 60 de ţigări pe zi. Viciul lor o condamnă acum la moarte, deşi ea nu a fumat nici măcar o dată.

Are 52 de ani, o fiică de 24 şi puţin timp de trăit. Îşi doreşte un singur lucru: să le vorbească părinţilor despre pericolul la care îi expun pe copii atunci când fumează în prezenţa lor. Lynda Mitchell, din Withywood (Bristol), o fostă muncitoare, speră ca tragica ei, poveste să-i facă pe părinţii fumători să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, notează „The Daily Mail".

„Voi muri din cauza fumatului pasiv", spune femeia, care a primit diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică, depistată în cazul fumătorilor. „Când se trezea, mama mea îşi aprindea o ţigară. Fuma cam 60 pe zi. Imediat ce mă dădeam jos din pat, simţeam fumul. Tuşeam groaznic", povesteşte Lynda, adăugând că în urmă cu 50 de ani „nimeni nu realiza care sunt efectele fumatului".

Rugăminţi zadarnice

În adolescenţă, Lynda a început să audă că obiceiul mamei sale, June Evans, acum în vârstă de 72 de ani, ar putea avea consecinţe nefaste şi a încercat s-o convingă să se lase de fumat. Abia la începutul anilor '90, aceasta a decis să nu mai fumeze în casă. „Prea târziu. Eram terminată", spune Lynda, care, de la vârsta de un an, fusese diagnosticată cu astm.

A ştiut mereu că mama sa are un obicei prost, dar n-a fost niciodată conştientă de consecinţele fumatului pasiv.„Sunt dovada faptului că poţi muri din cauza asta. Plămânii se formează complet abia la vârsta de 25 de ani. Oamenii îşi ucid copiii prin fumatul pasiv", avertizează Lynda.

Deşi a aflat de ce boală suferă în 2003, doctorii cred că afecţiunea a început s-o macine încă din anii '80. Acum, plămânii ei funcţionează la o capacitate de numai 22%. Are n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°