Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Alexandru Duţă, un elev îndrăgostit de învăţătură

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

Este un elev model al Liceului cu Program Sportiv din Slatina. Are numai note de 10, este olimpic la biologie şi limba română. Se relaxează jucând remi şi călătorind.

Pasiunea lui pentru biologie, una dintre materiile sale preferate a început dintr-o întâmplare. Un simplu cadou i-a stârnit interesul pentru această disciplină. „Eram elev în clasa a V-a când am primit de la Moş Crăciun un atlas de biologie care m-a atras foarte mult. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că vreau să cunosc mai bine această materie“, îşi aminteşte Alexandru Duţă. Următorul pas a fost participarea la concursuri, dar a avut ceva de aşteptat până în clasa a VII-a atunci când se organizează olimpiada de biologie. „Am ajuns la Olimpiada Naţională de Biologie care s-a ţinut în luna martie a acestui an la Timişoara. Din păcate nu am câştigat niciun premiu, doar o diplomă de participare. Am fost puţin dezamăgit dar ştiu ce trebuie să fac de acum înainte. Subiectele au fost la nivel de naţională, am avut şi emoţii, nici nu m-am pregătit cum trebuie, în sensul că nu am respectat tematica şi nu am învăţat ce trebuia“, explică Alexandru. Copil modest dar foarte ambiţios, Alexandru şi-a propus să facă o figură frumoasă la olimpiada de la anul. „Vreau să-i mulţumesc doamnei profesoare de biologie Simona Capisizu care m-a spirjinit. Sper ca la anul, acum că am învţat ce trebuie să fac, să obţin un rezultat mai bun“, spune băiatul.

Excelează la limba română şi biologie

Limba şi română şi matematica ocupă şi ele un loc important printre priorităţile lui Alexandru. A participat la numeroase concursuri la aceste discipline şi a obţinut premii importante. „Am câştigat concursul Evaluare în educaţie, Pro Şcoala, am trimis compuneri la diferite concursuri, dintre care la Splendorile copilăriei am obţinut premiul II. În general îmi plac toate materiile şi mă pregătesc la toate,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°