Realitatea TV a dat breaking news cu o fraza din strategia nationala de aparare referitoare la amenintarea pe care o reprezinta "fenomenul campaniilor de presa la comanda, cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspandirea de informatii false despre activitatea acestora" la adresa securitatii nationale. Mai mult, se vorbeste despre "presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu institutii ale statului". Comentariile pe care le auzi sunt de genul: fireste, se simt vizati, nu? scrie Anne Marie Blajan pe blogul sau.

Asa o fi, nu asta vreau sa comentez. Si nu vreau sa comentez aici ce reprezinta astfel de afirmatii pentru libertatea presei sau daca o ameninta in vreun fel.

Vreau sa comentez strategia pe care am citit-o integral, cu mare atentie pe chestiunile ce tin de politica externa. Nimic memorabil, nimic nou, de la apararea anti-racheta la reiterarea eternelor obiective exprimate in ultimii ani, cel putin dupa aderare, daca nu si inainte de aderarea la UE. Nici pe Moldova nu e nimic nou: normal ca vrem demilitarizarea Transnistriei, pentru ca prezenta unor trupe straine pe teritoriul unui stat vecin e perceput ca amenintare la securitatea nationala. Asta am mai zis-o, de fiecare data cand am sustinut pozitia Romaniei vizavi de conflictul transnistrean.

As fi vrut sa citesc o idee noua, care sa-mi spuna: iata o nuantare, iata ceva ce n-am stiut, ce n-am auzit in atatea randuri in discursurile presedintelui Basescu in fata ambasadorilor UE - cand prezenta liniile de politica externa -, sau la reuniunile anuale ale diplomatilor, sau in diferite ocazii. Hai sa privesc jumatatea plina a paharului: e bine ca suntem constanti si previzibili, asa si trebuie sa fim. Prin urmare, faptul ca documentul de 29 de pagini (nu toate dedicate act