Tânăra de 21 de ani e una dintre studentele model ale Facultăţii de Drept, în acelaşi timp având şi propria afacere.
Puţini tineri se pot lăuda cu performanţele Laviniei Maftei. Pe cont propriu, timişoreanca a reuşit să îşi clădească primii paşi în viaţă, iar succesul nu pare să întârzie. Muncitoare din fire, a luat modelul părinţilor şi a decis ca din banii economisiţi să pornească o afacere. Nu a fost deloc uşor, dar tânăra spune că a meritat.
Chiar dacă putea să plece din ţară şi să studieze în străinătate, Lavinia a ales să acorde o şansă învăţământului românesc. Regrete sunt, dar tânăra trece peste ele şi spune că îi place să privească partea plină a paharului. „Cu siguranţă moştenesc genele părinţilor mei şi vreau să îi fac mândri de mine. Nu sunt vreun copil de bani gata şi nici nu aştept să îmi pice din cer vreo avere, o pilă sau soluţia la problemele omenirii. Am preferat să îmi iau soarta în mâini şi să muncesc pentru viitor. Nu vreau să ajung la pensie şi să realizez că viaţa a trecut pe lângă mine. Cel mai important pentru mine e să nu îmi dezamăgesc prietenii şi părinţii“, mai spune Lavinia Maftei. Asemeni altor tineri, în copilărie visa să ajungă medic.
La finalul şcolii generale descoperea prin intermediul documentarelor şi serialelor de televiziune o nouă carieră: cea de apărător al legii. Din acel moment, timişoreanca a făcut paşii necesari pentru a putea accede în Baroul Timiş. Pe lângă studii şi prieteni, a cochetat atât cu organizaţiile non-guvernamentale, cât şi cu cercurile culturale. Absolventă a Liceului „Ion Vidu“ din Timişoara, în urmă cu doi ani, tânăra şi-a depus dosarul la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara.
Conştientă că munca cea grea doar acum începe, Lavinia a pus „burta pe carte“ reuşind să ajungă una dintre studentele de top ale facultăţii. „Cred că în România încă nu se face cu