Teroriștii, traficanții de droguri, extremiștii și ultra-naționaliștii. Aceștia se află în prima linie a riscurilor și amenințărilor la adresa siguranței României. În linia a doua îi regăsim pe corupți, evazioniști, membrii rețelelor de crimă organizată și… jurnaliști.

Asta rezultă din Strategia Națională de Apărare, depusă la CSAT de președintele României, Traian Băsescu, și dată publicității astăzi. Din punct de vedere legal, acest document nu poate produce efecte directe. Cu atât mai mult cu cât încadrarea campaniilor de presă la capitolul ”vulnerabilități” este destul de meșteșugit redactată: “fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora”, scrie în Strategie.

Cine stabilește însă scopul unei campanii de presă și dacă informațiile sunt false sau adevărate? Teoretic, o asemenea încadrare nu poate fi făcută decât de justiție. Ce ar însemna asta? Acordul (o hotărâre) justiției pentru a publica informații despre instituțiile statului în condițiile în care acestea ar putea leza (denigra) imaginea respectivei instituții. Mai mult, fiind cuprinsă în Strategia Națională de Apărare, lasă deschisă portița ca până și Ministerul Apărării Naționale, la o adică, să se poată pronunța dacă o campanie de presă are sau nu ca scop ”denigrarea instituțiilor statului”! O interpretare absurdă, veți spune. Așa ar fi dacă în aceeași strategie nu ar fi menționat și că ”Reputația țării devine un element de importanță strategică”. Iar ”reputația țării” se referă și la reputația instituțiilor statului și a persoanelor care le reprezintă.

Asta pentru a nu mai exista dubii. Că Traian Băsescu este în război cu presa nu e o noutate. Însă faptul că transpune acest conflict personal în Strategia Națională de Apărare este dovada că are nevoie de tratament clinic. Pentru