Tot mai mulţi pacienţi din România aleg să se trateze în spitalele aflate în partea de est a Ungariei.Medicii din spitalele din Mako şi Szeged au început să înveţe cuvinte în limba română pentru a putea fi cât mai pe placul pacienţilor.
VEZI GALERIE FOTO CU SPITALELE DIN MAKO ŞI SZEGED
Există o vorbă în rândul celor care au avut ghinionul să treacă prin spitalele din ţară: „Numai bolnav în România să nu ajungi!”. Tot mai mulţi sunt decişi să nu se mai lase pe mâna medicilor de acasă şi prefer să plătească un pic mai mult într-un spital civilizat din Ungaria, unde există medicamente, medici şi condiţii foarte bune în clinicile de stat.
Pe arădeanul Radu Aurel l-am întâlnit pe holurile Centrul Clinic „Szent-Gyorgyi Albert” din Szeged. Acesta aştepta să fie internat pentru o operaţie la coloană, după ce a fost refuzat de spitalele din România. „Am căutat un spital privat din Bucureşti, dar mi-au spus că operaţia de discopatie îi depăşeşte şi nu vor să rişte. Aşa am ajuns la Szeged, unde totul costă 1.500 de euro, indiferent câte zile stai internat. Medicii au o atitudine responsabilă, niciun pacient nu e privilegiat”, a declarat Radu Aurel.
Pentru a-l putea opera pe arădean, chirurgul Barzo Pal a cerut ajutorul unui alt neurochirurg care a venit special pentru intervenţie din Budapesta.
Toată familia la Mako
Ştefan Uram, poliţist la Nădlac, a venit cu fetiţa la un consult după ce aceasta a leşinat pe stradă. „Am fost cu ea la Spitalul Judeţean din Arad, dar nu am fost mulţumit de tratament. Eu am fost operat de două ori la Mako. În România au spus că am un fel de cancer la intestinul gros. Aici m-au făcut bine. L-am adus şi pe taică-meu, care în România nu mai avea nicio şansă. Acum dă cu sapa şi cu roaba, la 74 de ani. Soţia mea este gravidă şi va naşte aici“, a spus Ştefan Uram.
@