Viktor Orbán redevine premier și anunță reduceri de taxe, anticorupție și dublă cetățenie pentru maghiarii de peste graniță. Guvernul va lucra sub presiunea extremiștilor din parlament. Sursa: REUTERS
Viktor Orbán a anunţat ieri primele măsuri ale guvernului Fidesz - care includ reduceri de taxe - la câteva ore după ce partidul său de centru-dreapta a câştigat primul tur al legislativelor cu un covârşitor 52,7%.
Fidesz trebuie să facă faţă nu doar aşteptărilor electoratului lovit de criză, ci şi presiunilor Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună). Extremiştii au obţinut 16,7% din voturi, intrând pentru prima oară în parlament, şi anunţă o opoziţie îndârjită.
După 8 ani de guvernare, socialiştii au fost zdrobiţi - 19,2% dintre alegători i-au votat în primul tur de scrutin, comparativ cu 43,2%, în 2006. Un rezultat bun (7,5%) a fost obţinut de LMP, partid de centru-stânga construit pe fundaţia unei organizaţii civice apărute în 2009, cu scopul de a reforma politica maghiară.
Reforma statului, prioritară
Fidesz are 206 din cele 386 de mandate parlamentare, iar în turul doi ar putea obţine majoritatea de două treimi, ce i-ar uşura implementarea reformelor şi modificarea Constituţiei.
Prin urmare, Orbán a enunţat, ieri, priorităţile guvernului, ce includ reduceri de taxe şi crearea locurilor de muncă. „Politica noastră economică nu vizează măsuri de austeritate, ci generarea creşterii economice”, a spus el, potrivit Reuters, sperând că FMI şi UE, care au acordat Budapestei un împrumut de criză, vor înţelege.
Anticorupţia şi eficientizarea statului, prin reducerea aparatului bugetar şi a numărului de parlamentari, sunt pe agendă.
„Pentru a arăta o diferenţă tranşantă faţă de guvernul socialist, Fidesz ar putea lua măsuri pentru a reduce numărul de ministere şi pentru a aduce