Democrat-liberalul Radu Berceanu susţine Parlamentul cu o singură cameră, motivându-şi alagerea prin faptul că Legislativul lucrează greoi, exact ca dansul fetelor de Căpâlna, un pas înainte şi doi înapoi.
"Personal, cred cu tărie, din 1990 când s-a discutat prima dată despre Constituţie, că e foarte corect să avem un Parlament cu o singură cameră. De atunci, am rămas parlamentar şi am văzut evoluţia felului în care se lucrează. Se lucrează greu, se lucrează complicat, sub forma dansului fetelor de la Căpâlna, un pas înainte, doi înapoi, doi înainte, e o mişcare complicată", a precizat Berceanu, înaintea şedinţei Biroului Perpament Naţional, în care democrat-liberalii discută despre modificarea Constituţiei.
Berceanu a mai spus că "un parlament cu o singură cameră nu înseamnă să se desfiinţeze una dintre ele". "Senatorii se tem că se va desfiinţa Senatul, iar deputaţii nu vor desfiinţarea Camerei lor. O să fie un parlament cu o singură cameră, la următoarele alegeri, şi toţi vor candida pentru acea cameră", a declarat liderul PDL.
Blaga către Preda: "PDL are o opinie clară"
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a făcut astăzi referire la afirmaţiile lui Cristian Preda privind revizuirea Constituţiei. După ce şi-a declarat susţinerea pentru Parlamentul bicameral şi instituirea unui regim semiprezidenţial, în care şeful statului să poată dizolva Parlamentul şi să prezideze şedinţele de Guvern, europarlamentarului i s-a atras atenţia de către liderii PDL că partidul are un singur punct de vedere pe această temă.
"Este părerea domniei sale. PDL are o poziţie clară. Nu putem vorbi într-un fel la referendum şi într-un alt fel pe urmă. Noi susţinem Parlamentul monocameral", a spus Blaga, citat de Mediafax. Liderul PDL i-a transmis şi un mesaj lui Cristian Preda: "Trebuie să se obişnuiască toţi că, în momentul în ca