Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţiţeiu, Arcon: Noi nu ne considerăm în criză, aşteptăm revenirea pieţei în 2011

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 iunie 2010 ·

Ioan Ţiţeiu, 52 de ani, proprietarul producătorului de materiale de construcţii Arcon din Sfântu Gheorghe, consideră că piaţa pe care activează nu este în criză şi că o perioadă de scădere a consumului era previzibilă, după boomul înregistrat în perioada 2005 - 2008.

Economia românească a avut întotdeauna perioade de creştere şi de scădere după 1990, iar etapa de acum ar fi venit oricum chiar dacă nu intervenea criza la nivel global. Am fost obişnuiţi cu creşteri foarte mari, anormale ale vânzărilor. Noi nu ne considerăm în criză, care este mai mult la nivel psihologic, din cauza informaţiilor negative de pe pieţele externe", explică Ţiţeiu.

Antreprenorul român deţine un business anual de circa 86 mil. lei (20,3 mil. euro) şi 160 de angajaţi. Pentru anul acesta compania şi-a bugetat o creştere de 10%, până la circa 95 mil. lei. "Cred că piaţa construcţiilor îşi va reveni în curând, dacă nu în a doua parte a anului, atunci în 2011", susţine Ţiţeiu.

Arcon este cel mai mare producător de membrane bituminoase de pe piaţa locală şi unul dintre principalii producători de polistiren expandat. Compania a înregistrat în primele cinci luni ale anului o creştere de 15% în volum pe segmentul de membrane bituminoase şi de 9% în valoare, comparativ cu perioada similară din 2009.

"Creşterea se explică prin intensificarea eforturilor de vânzare în prima jumătate a anului şi prin majorarea exporturilor cu 25%. O cotă importantă din exporturi merge în Bulgaria, Ungaria şi Grecia", a spus Ţiţeiu.

Compania produce şi polistiren expandat, segment pe care a înregistrat o creştere de 8,6% în volum, însă o scădere de 5% în valoare, din cauza reducerii preţului la unele produse. "Explicaţia pentru diminuarea vânzărilor a fost scăderea preţului mediu de vânzare. Dacă în 2008 era de 30 de euro pe metru cub, în 2009 a ajuns la 26 de euro, pentru ca în 2010 s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 8 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 8 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 5 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 11 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum 5 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°