Sorin Ioniţă: „Trec din când în când prin studiouri de televiziune, dar nu m-am prins niciodată cum fac ei de reuşesc să iasă toţi deodată cu acelaşi non-eveniment umflat ca ştire naţională”. Sursa: EVZ

Azi, se descoperă că în mijlocul unei străzi obscure, din motive şi mai obscure, a rămas un stâlp electric. Frământare, interviuri cu trecătorii, ce părere aveţi, cât de greu e să-l ocoliţi…

Mâine, din zidul unei case vechi dă vântul jos nişte cărămizi, care sparg un parbriz: panică, sincroane, transmisii de la faţa locului în jurnalul de seară. Poimâine, un nene gaga vede cifra fiarei pe ouăle din magazin şi alertează populaţia. Şi tot aşa. N-ar rata unul o tâmpenie irelevantă băgată pe post de celălalt.

La ora când scriu, suntem în plină isterie a plombelor dentare. Deja mă simt pierdut, am nevoie de cineva, un expert-comentator, care să ierarhizeze cumva aceste pericole iminente. Ce e mai rău: amalgamul dentar pe bază de mercur sau telefonul mobil care încinge creierul cu radiaţii secrete? Jocurile video sau ouăle ştampilate cu 3? Paşaportul biometric sau codul portocaliu? Coca-Cola sau dormitul cu căpătâiul pe meridianul necorespunzător?

Câteodată non-ştirile pot fi serioase şi tragice. De exemplu, ca atunci când presa dă năvală în casa unei femei care a făcut accident vascular şi se află în comă. Pretextul cu care se maschează aici instinctul de cioclu şi goana fără jenă după reality show rămâne căutarea vinovatului. Episodul trebuie raţionalizat, pus într-o grilă cu cauză şi efect, găsită morala care să creeze „un interes public” (evident, el nu există) dintr-un obişnuit - deşi dramatic - accident medical. Mai cu seamă, trebuie spânzurat cineva de felinar.

În speţă, cu concursul unor oficiali cu funcţie perfect kafkiană într-o societate liberă, anume inspectorii de muncă, dătătorii în bobi au practicat deja