Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trocul, reinventat pentru ieşirea din criză,

Publicat in Jurnalul, joi 24 iunie 2010 ·

Lipsa banilor în instituţiile publice şi noua decizie de reducere a cheltuielilor cu 20% i-a determinat pe funcţionari să apeleze la troc, cea mai veche formă de schimb.

Procesul de compensare în natură se practică, în special, pentru stingerea datoriilor. La Gorj, societate furnizoare de apă, Aparegio, a acceptat pentru ştergerea datoriilor de la Penitenciar, serviciile deţinuţilor pentru diverse lucrări. La fel s-a procedat şi pentru compensarea unei datorii cu Primăria Târgu-Jiu.

Pentru că nu reuşeau să achite din datoriile pe care le înregistrau în fiecare lună către societatea de furnizare a apei din Târgu-Jiu, mai multe instituţii au cerut stingerea facturilor prin...troc.

Primăria municipiului acumulase o datorie către Aparegio de aprope 300.000 de lei, sumă care provenea de la funcţionarea unităţilor de învăţământ din Târgu-Jiu. De cealaltă parte, Aparegio datora bugetului local, impozit pe profit de aproape 300.000 de lei. În final, s-a făcut compensarea, iar datoria s-a sters pentru ambele părţi. Prin aceeaşi metodă, Primăria Târgu-Jiu a compensat şi datoria către societatea furnizoare de energie electric.

Cel mai interesant troc a fost însă cu Penitenciarul Târgu-Jiu. Aici instituţia datora societăţii furnizoare de apă 50.000 de lei. Pentru stingerea datoriei, Aparegio a acceptat să folosească deţinuţii la diverse lucrări de canalizare. "La canalizare şi apă, noi avem cheltuieli mari, în jur de 15.000 de lei. Am compensate prin acordarea forţei de muncă", a explicat directorul Penitenciarului Târgu-Jiu, Ion Popecu.

În acest moment, se caută soluţii de schimb şi pentru Spitalul Judeţean care are datorii de câteva sute de mii de lei către Aparegio.

În total, societatea furnizoare de apă are de recuperate aproape 2.000 000 de lei de la agenţii economici şi unităţile bugetare. Lipsa banilor în inst

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 8 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 8 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 11 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 13 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Euro 2024: Lotul final al Angliei, fără Grealish şi Maguire

News.ro acum 7 ore
Selecţionerul Gareth Southgate a anunţat, joi, lotul de 26 de jucători al Angliei pentru Campionatul European. Potrivit Reuters, din lotul lărgit de 33 de jucători s-a renunţat la Jack Grealish, Harry Maguire, James Maddison, Jarrad Branthwaite, Jam

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 7 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 2 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 9 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°