Consumul regulat de fructe şi legume are doar foarte mic impact în ceea ce priveşte protejarea împotriva cancerului, arată un studiu recent la care au participat peste 500.000 de europeni. Sursa: Northfoto
Întreaga mitologie cu privire la legumele şi fructele care protejează organismul de diferite forme de cancer a fost răsturnată de cercetarea internaţională care demonstrează că, în astfel de cazuri, boala poate fi prevenită numai în proporţie de 2,5%. Cu toate acestea, experţii subliniază că aportul regulat de fructe şi legume reprezintă un factor important pentru menţinerea unui organism sănătos.
În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomanda populaţiei să consume zilnic cel puţin cinci porţii de fructe şi legume, pentru a preveni cancerul, dar şi alte boli cronice. Îndemnul a dat naştere la numeroase campanii de sănătate publică, mai ales în ţările dezvoltate.
Acest din urmă studiu, la care au participat voluntari din zece ţări europene, confirmă că asocierea dintre aportul de fructe şi legume proaspete şi reducerea posibilităţii de a face cancer este irelevantă.
Echipa de cercetători condusă de specialişti de la Şcoala de Medicină Muntele Sinai din New York au ţinut cont, în cadrul studiului, şi de alţi factori determinanţi pentru stilul de viaţă al subiecţilor, precum fumatul sau exerciţiul fizic.
Concluziile stabilite de aceştia au fost de-a dreptul surprinzătoare: nu s-a putut demonstra că există o reducere semnificativă a riscului de cancer la acele persoane care adoptaseră regimul alimentar indicat în 1990 de către OMS, însă s-a dovedit că aceia care consumă mai multe fructe şi legume au o viaţă mai sănătoasă din mai multe puncte de vedere.
Fructe şi legume pentru protecţie
În cazul celui mai optimist scenariu, două porţii zilnice în plus de fructe şi legume ar putea preveni 2,6% dintre cazurile de cancer la băr