Anul trecut am reuşit să lucrăm mai mult teren agricol, dar producţia a fost mai mică decât în 2008. Agricultorii spun că, fără sprijin de la stat şi vreme bună în 2010, recolta va fi sub aşteptări.
Lăudată de economişti, dar şi de guvernanţi, agricultura care pare să aibă cel mai mare potenţial de creştere economică este de fapt la pământ.
„Această ramură este motorul căruia nimeni nu-i pune combustibil. Este un motor în staţionare. Datele INS (Institutul Naţional de Statistică- n.r.) arătă că, de fapt, noi am avut anul trecut o cultură ruşinoasă”, ne-a declarat Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Potrivit acestuia, este încă prea devreme să vorbim de recoltele din 2010 pentru că, deşi rezervele de apă din sol sunt bune acum, din cauza căldurilor care vor fi la vară totul se anulează.
De aceeaşi părere este şi Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, care concluziona, în studiul „România între optimism şi pesimism”, că agricultura românească ţine foarte mult de starea vremii şi de ploile din aprilie. „Agricultura se situează sub nivelul anului 2004”, a declarat economistul.
Soluţia: organismele modificate genetic
Conform şefului LAPAR, în lume sunt cultivate cu organisme modificate genetic peste 134 de milioane de hectare. „La noi, aceste organisme sunt interzise încă din 2007. În timp ce americanii scot 10 tone de porumb la hectar, noi încă ne mai rugăm pentru 3.
Gândiţi-vă ce ar însemna ca din cele 3 milioane de hectare cultivate cu grâu să avem o medie de 4 tone la hectar. Ar însemna să acoperim de 2-3 ori nevoia de consum a României”, mai spune Sitaru. El mai precizează că din cele 9 milioane de hectare de pământ cultivabil la nivel de ţară, 3 milioane sunt nelucrate.
„Recolte ruşinoase”
Din grânarul Eur