Guvernul de la Lisabona îşi vinde acţiunile deţinute la mai multe companii din domeniul energiei şi cel al aviaţiei, pentru a strânge bani. Sursa: Reuters
Executivul de la Lisabona va demara în curând un amplu program de privatizare, cu scopul de a strânge bani pentru a reduce datoria publică şi a evita astfel o repetare a scenariului grec. Oficialii portughezi au anunţat marţi că pro gramul de privatizare, care ar trebui să strângă 6 miliarde de euro până în 2013, presupune vânzarea integrală sau parţială a acţiunilor deţinute de stat la mai multe companii din domeniul energiei, al poştei, al transportului aerian şi de cale ferată, precum şi din cel bancar, potrivit AFP.
Este doar o parte a planului care vizează reducerea deficitului bugetar de la 8,3% la 2,8% până în 2013. Guvernul socialist condus de premierul Jose Socrates a anunţat deja măsuri de austeritate care presupun îngheţarea salariilor bugetarilor, reducerea beneficiilor sociale, limitarea angajărilor în sectorul public şi eliminarea unor scutiri de taxe care nu mai pot fi susţinute.
O creştere a productivităţii
Planul de privatizare, supus atenţiei colegilor din UE la reuniunea miniştrilor de Finanţe de la Bruxelles, va fi discutat în parlamentul portughez pe 25 martie. Guvernul a apreciat că privatizările vor aduce „o creştere a productivităţii în aceste sectoare şi vor contribui la necesara reducere a datoriei publice”.
Statul intenţionează să vândă acţiunile deţinute la Galp Energias, Energias de Portugal şi distribuitorul de electricitate REN. Pe lista vânzărilor se află şi acţiunile deţinute la Inapa, unul dintre cei mai mari distribuitori de hârtie din Europa.
Programul de privatizare include totodată vânzarea de acţiuni deţinute la şantierul naval Viana do Castelo. Aeroporturile şi operatorul naţional aerian, TAP Portugal, se în