Vlad Stoicescu: „«Poţi prosti pe toată lumea un timp şi pe câţiva tot timpul. Dar nu poţi prosti pe toată lumea tot timpul».În noiembrie 2004, când scria aceste rânduri, Mircea Cărtărescu era un om disperat”. Sursa: EVZ

Disperat că „baronul roşu de Colentina” - l-aţi recunoscut, nu e nevoie de personificări inutile - ar putea ajunge preşedintele României. Disperat că „socialismul cu caviar şi Veuve Clicquot” ar putea deveni noua religie politică a unei ţări care navigase, nepermis de mult, în oceanul capriciilor şi al intereselor de partid.

Şi pentru că Mircea Cărtărescu nu era singurul român disperat, strigând din toţi rărunchii împotriva Gulliverilor închipuiţi, cu pretenţii şi apetit de „baroni”, au urmat schimbarea, promisiunile, speranţa, două partide şi o relaţie tumultuoasă, creşterea economică, mogulii, iar, în spate, implacabil, sistemul. Caviarul a rămas pe masă. De pe scaune s-au ridicat unii doar pentru a se aşeza alţii. Nu întreţin iluzii naive.

Politica nu mai e, decât în manuale, arta de a face necesarul posibil. Realitatea e ceva mai trivială. Realizez însă că suntem condamnaţi definitiv la pesimism. Până în 2004, partidul asamblat de Ion Iliescu pe meterezele statului îşi definitivase opera: o imensă clientelă de partid, megaafaceri finanţate din bani publici şi o lege a tăcerii cointeresate.

Ajunsă la putere pe armăsarii viguroşi ai discursului anticorupţie, alianţa PNL-PD a mimat, o vreme, cumpătarea. Apoi, tentaţia a devenit din ce în ce mai mare. S-a jucat puţin pe scena politică şi s-a dansat intens în spatele cortinei. Previzibil, păpuşile gonflabile au început să se umfle tot mai tare şi să plutească în stratosferă.

Cum se citeşte, de fapt, fraza anterioară? Nimic mai simplu: răsfoiţi paginile de astăzi ale „Evenimentului zilei” până daţi peste cuvintele-cheie Adriean Videanu, Mircea Andre