Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Petraeus, noul comandant al forţelor internaţionale din Afganistan

Publicat in Jurnalul, joi 24 iunie 2010 ·

Salutată de politicienii de la Washington, tratată cu indiferenţă de talibani, numirea generalului David Petraeus la comanda forţelor internaţionale din Afganistan este analizată pe larg în mass-media internaţionale. Asta după ce generalul Stanley McChrystal a fost demis din funcţia de comandant al trupelor NATO din Afganistan după ce a făcut o serie de afirmaţii controversate, criticând administraţia americană într-un articol din publicaţia "Rolling Stone".

Generalul de patru stele sub comanda căruia se vor afla şi militarii români este considerat artizanul strategiei câştigătoare a Statelor Unite în Irak. Administraţia Obama speră că Patraeus va putea să îşi aplice metodele şi în Afganistan. În vârstă de 57 de ani, David Petraeus supraveghează, de peste doi ani, operaţiunile militare din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Fiu al unui imigrant olandez născut la 7 noiembrie 1952, el este perceput ca un "militar intelectual". Considerat "incredibil de inteligent" de admiratorii săi şi "arogant" de către alţii, el este este respectat de toţi.

Şi-a câştigat notorietatea la conducerea coaliţiei din Irak, unde este creditat cu o strategie de combatere a insurgenţei aflată la originea unei ameliorări a securităţii. Retragerea totală a trupelor de luptă, decretată la începutul lui 2009 de către Obama, urmează să se încheie la sfârşitul lui august.

Înainte de a prelua noua funcţie, Petraeus îşi rezuma strategia astfel: "Trebuie să trăieşti în mijlocul populaţiei". El ar putea pune în aplicare aceste lecţii în Afganistan, unde decizia lui Obama, la sfârşitul lui 2009, de suplimentare cu 30.000 de militari a contingentului american, la recomandarea generalului McChrystal, nu a permis întoarcerea situaţiei în avantajul trupelor aliate.

La revenirea în Irak, el a rescris manualul de combatere a insurgenţei, un document de referinţă al arma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 8 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 5 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 7 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 2 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 9 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 7 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 4 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 3 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 7 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°