Şerban Brădişteanu susţine că cele patru milioane de euro, de care este acuzat că le-ar fi luat mită, ar fi ajuns, de fapt, la o prietenă de-a sa, care însă a decedat în luna aprilie 2006. Magistratul Elena Burlan, de la Tribunalul Bucureşti, l-a crezut pe cuvânt pe medicul Şerban Brădişteanu şi a ignorat actele procurorilor români şi elveţieni.
Motivarea în cazul Brădişteanu (PDF)
Senatorul Bradisteanu-Bruta, albit cu unanimitate de colegii senatori juristi
Bradisteanu si PSD - reclamati la Comisia UE din Romania
Cum a driblat Bradisteanu-Bruta Legea anticoruptie
Şerban Brădişteanu (59 de ani) a fost achitat după ce a dat o declaraţie halucinantă în faţa instanţei, în care arăta că cele patru milioane de euro, despre care procurorii spun că este o mită-record, ar fi de fapt banii unei foste paciente şi prietene, Cornelia Pachiu.
Aceasta a decedat în aprilie 2006, la scurt timp după declanşarea anchetei legate de achiziţionarea de aparatură medicală pentru sistemul penitenciar. Milioanele de euro - pe care DNA susţine că Brădişteanu le-ar fi „încasat" drept mită - ar fi fost folosite de Cornelia Pachiu pentru construirea şi mobilarea unui imobil.
La DNA, la începutul cercetărilor, Şerban Brădişteanu a susţinut că nu ştie nimic despre suma respectivă, însă după ce au început să apară dovezile convingătoare, inclusiv de la procuratura elveţiană, a refuzat să mai facă declaraţii în faţa procurorilor.
Fără sechestru
Mai bine de şase luni i-au fost necesare judecătoarei Elena Burlan de la Tribunalul Bucureşti pentru a motiva decizia prin care a hotărât, la 3 decembrie 2009, achitarea medicului Şerban Brădişteanu, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi luare de mită în formă continuată.
Magistrata a mai decis ridicarea sechestrului pus de DNA pe trei imobile aflate în proprieta