Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China, lovită de un nou cutremur devastator

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Mii de sinistraţi, cel puţin 600 de morţi, peste 300 de dispăruţi şi peste 10.000 de răniţi. Acesta e bilanţul provizoriu al cutremurului produs ieri-dimineaţă în provincia Qinghai, din vestul Chinei, în Platoul Tibetan, potrivit AFP. Sursa: Reuters

Peste o mie de oameni au fost scoşi teferi de sub dărâmături, la 24 de ore de la dezastru. Echipele de salvatori au muncit toată noaptea.

Seismul a avut magnitudinea de 6,9 şi a fost urmat de 18 replici. În Yushu, epicentrul cutremurului şi regiunea cea mai săracă din Tibet, trăiesc circa 80.000 de persoane, potrivit statisticilor oficiale. Zona este locuită în principal de fermieri şi nomazi tibetani.

Martorii oculari au declarat că numeroase case s-au prăbuşit, că străzile sunt blocate de alunecări de teren, iar telecomunicaţiile îngreunate. În oraşul Jiegu, situat în apropierea epicentrului, spre exemplu, peste 85% dintre clădiri sunt la pământ, potrivit unui oficial din cadrul guvernului local, citat de agenţia China Nouă. Majoritatea caselor din regiune sunt construite din chirpici, scrie Reuters, şi doar clădirile moderne au rezistat.

Autorităţile chineze au anunţat, ieri, că armata a fost deja detaşată pentru a ajuta şi că mai multe transporturi cu ajutoare au pornit din capitala regională, Xining. Operaţiunile de salvare a supravieţuitorilor decurgeau, însă, cu greutate. „Trebuie să ne bazăm pe degajarea manuală a zidurilor deoarece nu dispunem de buldozere”, a afirmat Shi Huajie, responsabil al poliţiei armate.

Mai multe şcoli au fost afectate de seism, iar în oraşul Yushu, autorităţile încercau, ieri, să salveze mai mulţi elevi blocaţi sub dărâmături. Zona afectată e deseori zguduită de seisme, dar cutremurul de ieri este cel mai puternic din ultimii 30 de ani. Un seism cu magnitudinea 8, care a ucis cel puţin 87.000 de oameni, a avut loc în 2008 în provincia î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 44 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 37 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°