Cunoscut pentru vulcanii noroioşi, Buzăul ascunde şi alte frumuseţi naturale, dar şi unele puse în evidenţă de mâna omului. Totuşi, puţine pensiuni sunt pregătite pentru a-i primi pe cei care vor „Vacanţe la ţară”. Sursa: Alexandra Dordea
Valea Buzăului, Rezervaţia „Vulcanii noroioşi” de lângă Berca, Mănăstirea Ciolanu şi tabăra de sculptură de la Măgura, staţiunea Sărata Monteoru sau localitatea Pietroasele, unde au fost descoperite un celebru tezaur gotic şi un castru roman, sunt cele mai cunoscute atracţii turistice ale Buzăului. Turiştii care s-au oprit pe aceste meleaguri au putut degusta vinuri produse de localnici la numeroase pensiuni, însă numai 20 din administratori şi-au înscris agropensiunile în programul „Vacanţe la ţară”.
Unul dintre motive poate fi şi faptul că anul trecut programul nu s-a bucurat de mult succes, iar administratorii se aşteaptă ca anul acesta lucrurile să meargă şi mai prost.
FOTO evz.ro
Vulcanii noroiosi
„2009 nu a fost un an spectaculos, dar pesoanele de vârsta a treia au agreat programul. Am avut circa 50 de turişti înscrişi. Anul 2010 este unul mai greu, cred că vor fi aproximativ 30-40 de turişti”, spune Poliana Partal, reprezentanta ANTREC Buzău.
Calitatea, cea mai bună reţetă
Chiar dacă pensiunile arată frumos, un aspect deosebit de important îl reprezintă calitatea serviciilor. Administratorii înscrişi în program trebuie să ofere servicii de calitate, la preţuri mici. În primul rând, clienţii ar trebui să vină atraşi de preţurile mici. În al doilea rând, calitatea serviciilor ar trebui să îi convingă să revină, fie şi numai pentru a-şi petrece sfârşitul de săptămână în mijlocul naturii.
„Pensiunile câştigă promovându-se prin acest program. În plus, persoanele care lucrează în turism trebuie pregătit corespunzător din şcoală. Acum toată lumea face turism du