Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu plec de la ŢSKA Sofia”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Mijlocaşul Florentin Petre susţine că furia fanilor echipei sale nu a fost îndreptată împotriva românilor care activează la gruparea din capitala Bulgariei şi că scandalul a fost premeditat. Sursa: Reuters

Antrenorul Ioan Andone şi jucătorii Florentin Petre şi Daniel Pancu au trăit clipe de coşmar duminică, la Mezdra. În minutul 62 al partidei dintre echipa locală, Lokomotiv, şi ŢSKA Sofia (din etapa a 19-a a campionatului de fotbal al Bulgariei), imediat după ce gazdele au deschis scorul, gazonul a fost invadat de fanii veniţi din capitala Bulgariei, care i-au fugărit pe jucători, apoi au încercat să se răfuiască cu supor terii gazdelor.

Partida nu s-a mai reluat, iar Federaţia Bulgară de Fotbal va judeca în zilele următoare incidentele de la Mezdra.

Un gest premeditat

După acest meci, mijlocaşul român Florentin Petre s-a „ales” cu un ochi umflat. Dar nu din partea fanilor, ci în urma unui contact cu un jucător advers. „Am acum trei ochi, plus că mă doare şi falca de nu mai pot! Mă deranjează că arbitrul nu i-a dat nici măcar cartonaş galben celui care m-a lovit”, ne-a mărturisit, ieri, Petre.

Referindu-se la incidentele provocate de suporteri, fotbalistul crede că gestul ar fi fost unul premeditat. „Habar n-am ce au avut fanii de au reacţionat aşa. Am auzit că gestul a fost premeditat, ei ar fi făcut aşa chiar şi dacă am fi câştigat. Se pare însă că aceia care au intrat pe teren n-ar fi fost fanii noştri, aşa ne-a spus liderul galeriei, care, după ce meciul a fost întrerupt, a venit în vestiar”, a declarat Florentin Petre pentru EVZ.

„Suporterii n-au avut ceva special cu noi, românii. N-au scandat împotriva noastră. Aş fi înţeles dacă ar fi zis ceva, pentru că stăpânesc limba bulgară. Nu am de ce să mă sperii şi nu am de gând să plec de la ŢSKA după tot acest scandal”, ne-a mai spus „Piticul”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 34 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 45 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 27 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 41 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 19 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

RoAlert în București de vreme rea până aproape de miezul nopții: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii

HotNews acum 21 minute
Un Ro Alert de vreme rea a fost emis joi seară în București: „Avertizare meteorologică de grindină de diminesiuni medii, posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăși 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale. Perioada de manifes

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°