Unitatea de la Ianca a fost 58 de ani elita aviaţiei militare. Acum seamănă cu piramidele mayaşilor din junglă. Ultimii 22 de colonişti de aici merg 5 km ca să-şi cumpere o pâine. Sursa: Codrin Prisecaru
E o lungă penitenţă, cea mai plictisitoare din lume. E ca o pedeapsă de 20 de ani la solitudine, pleci capul şi încerci să rezişti, n-ai unde să fugi, n-ai unde să scapi. 22 de familii îşi contemplă finalul printre ruinele fostei unităţi militare de aviaţie Ianca, într-un decor fantomatic din pustietatea Bărăganului. Sunt prea săraci să viseze, sunt prea bătrâni să fugă.
Poteca din pavele te conduce de la intrarea în unitate până în inima a 11 blocuri vandalizate. Un vânt domol scutură, peste hainele lăsate pe sârmă, florile de corcoduşi, iar buruienile de doi metri ascund ruinele unei şcoli. Acoperişurile a două blocuri au cedat, s-au prăbuşit peste bârnele putrezite. E domnia mizeriei, oamenii s-au obişnuit aşa, mucegaiul se întinde pe pereţi ca un cancer în metastază, caloriferele şi ţevile au fost de mult smulse din pereţi.
SUMARUL ARTICOLULUI Colonia disperaţilor: elegia ruinelor de la IancaAşa a fost planul NATOAşa a fost planul NATO
Din parcul de joacă al copiilor de ofiţeri au mai rămas doar tijele unui singur scrânciob şi un tobogan de piatră. „E pustiu aici, am mai rămas vreo câţiva. Ca să număr familiile care mai locuiesc, nu tre’ să mă descalţ”, povesteşte cu ochii-n pământ Scriba, fost maistru de aviaţie. Destinul fatal trece din casă în casă prin toată colonia. Nu iartă pe nimeni.
„Era ca-n staţiune pe aici”
Îl înconjoară găinile scăpate din coteţ, trei câini, o pisică şi-un nepot, Doru, uitat de noră-sa, care-a plecat de opt ani în Spania. E-n clasa I şi face naveta până-n oraş, la şcoală. Scriba se învârte de 40 de ani printre clădirile fostului Regiment de Aviaţie Vânătoare şi Vânătoare Bomb
