După 33 de ani trăţi la bloc, Luiza Boldizsar şi-a căutat norocul prin Ungaria, unde a lucrat mai mult de un deceniu la câteva ferme. Acolo, a învăţat să vopsească roşii şi căpşune, dar a decis să vină în România şi să-i înveţe pe ţăranii din Sibiu să facă agricultură ecologică. Sursa: Arhiva EVZ
A pornit la drum cu o fermă mică, de numai 25 de hectare, din care două hectare sunt acoperite cu păşune. Ca să poată obţine certificatul de producător ecologic, Luiza Boldizsar a avut nevoie de doi ani. Acum, în fiecare an, plăteşte circa 2.000 de lei pe taxe şi autorizaţii.
Numai că acestea nu sunt suficiente pentru a-şi vinde marfa la piaţă. Îţi trebuie un dosar stufos şi nervi de oţel ca să aduni toate avizele de care ai nevoie, conform legii.
„Avem un dosar foarte mare, pentru care am avut nevoie de 6 luni ca să îl umplem cu toate actele necesare. De la primărie, ne trimiteau la judeţ, de acolo la primărie. Am făcut foarte multe drumuri, pentru că nu ne putea informa nimeni”, mărturişeşte femeia.
Ca să completeze dosarul, a cheltuit vreo 3.000 de lei. Însă, ca să ajungi să poţi să vinzi în piaţă, ai nevoie de câteva alte certificate şi avize, aşa că micii producători se lasă păgubaşi să încerce să vândă 2-3 kilograme de brânză sau de morcovi în piaţă. În locul lor apar produsele din import sau cele obţinute de marii agricultori. Calitatea produselor nu se ridică însă la nivelul celor vândute de ţărani.
„Nu poţi să obţii hrană sănătoasă de la cei care lucrează sute de hectare. Uitaţi-vă la morcovii din piaţă: arată de parcă sunt făcuţi după un şablon! Ca să te duci la piaţă cu câteva kilograme de morcovi, că nu ai de unde să vinzi mai multe, nu îţi permiţi să obţii toate actele de care ai nevoie, nici ca timp, nici ca bani”, explică Luiza Boldizsar, preşedinta EcoRuralis, motivul pentru care marfa ţăranilor români n
