Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL şi PDL se luptă pentru „reţeaua” lui Stavarache

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Gabriel Berca a schimbat tabăra PNL cu cea a PDL. El crede că peste jumătate dintre primarii şi viceprimarii liberalilor din Bacău se vor transfera şi ei. Sursa: Agerpres

Reţeaua electorală a PNL de sub comanda primarului Bacăului Romeo Stavarache e în pericol să se destrame. PDL l-a „achiziţionat” ieri oficial pe senatorul liberal Gabriel Berca, pe care îl va plasa în fruntea echipei democrat- liberale de la Bacău. Trecut cu acte în regulă în tabăra PDL, misiunea sa ar fi să „transfere” şi o parte cât mai consistentă dintre primarii şi viceprimarii liberali, motoarele electorale ale partidului. De altfel, Berca a susţinut ieri, oficial, că 60%-70% dintre aceştia s-ar putea alătura PDL.

SUMARUL ARTICOLULUI PNL şi PDL se luptă pentru „reţeaua” lui StavaracheInterviu cu Gabriel BercaInterviu cu Gabriel Berca

Negocieri la centru

Negocierile cu Gabriel Berca au fost purtate de însuşi secretarul general al PDL Vasile Blaga. Cei doi s-au întâlnit la începutul săptămânii trecute la sediul central al democrat-liberalilor din Aleea Modrogan. Un alt intermediar al transferului la PDL a fost Gheorghe Flutur, potrivit ex-liberalului care a confirmat ieri contactele cu cei doi democrat- liberali.

Pe lângă şefia PDL Bacău pentru el personal, Berca a obţinut una din funcţiile de vicepreşedinte la PDL Bacău pentru deputatul Mihai Banu, care şi-a anunţat şi el ieri demisia din PNL. Nou-veniţii vor avea ca misiune întărirea organizaţiei, care la ultimele ture de alegeri s-a situat pe locul trei, în urma PSD şi PNL. Reţeta: agenţilor electorali ai lui Romeo Stavarache, primari şi viceprimari PNL, li se vor promite avantaje politice pe plan local, precum şi bani de la buget pentru localităţile pe care le conduc, în schimbul trecerii la PDL.

Transferurile celor doi liberali la PDL nu i-au încântat foarte mult pe democrat-liberalii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 16 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 39 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 59 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 48 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°