Unul dintre cei mai iubiţi fii ai Ploieştiului, fostul mare campion de box Leonard Doroftei spune că nicăieri nu se simte mai bine decât în oraşul "aurului negru", în care a copilărit. Sursa: Vlad Stănescu

Leonard Doroftei este fără îndoială unul dintre cei mai iubiţi fii ai Ploieştiului. A dus cu el peste tot în lume numele urbei lui Caragiale. S-a fălit şi încă se făleşte cu statutul de "republican". Marele pugilist este la această oră poate cea mai respectată personalitate a oraşului Ploieşti. Şi-a câştigat acest privilegiu prin muncă, sudoare şi multe sacrificii, menţinându-l prin felul său simplu de a fi.

În vârstă de 40 de ani, Leonard Doroftei are o mică afacere, un restaurant în care, în adolescenţă, după cum mărturiseşte, a tras prima bătaie adevărată. Pentru ploieşteanul de rând, Leonard Doroftei este o marcă "made in Ploieşti".

EVZ: Dorule, cum a fost copilăria ta?

Leonard Doroftei:Ploieştiul mi-a oferit cea mai frumoasă copilărie pe care o poate trăi un copil. Jucam ruble, mă plimbam cu marfarul, ceream insigne de la ruşi. Aveam chiar o colecţie impresionantă de insigne. Făceam colecţii şi de ruble, de capace. Pe lângă ruble şi capace, mai colecţionam timbre. Aveam patru clasoare. Acum nu mai ştiu nimic de ele. Au dispărut. Plecam de acasă, spuneam că merg să-mi fac lecţiile şi mă întâlneam cu băieţii. Jucam cu ei macao şi tabinet pe timbre, capace sau ruble.

Ai fost celebru de mic!

Mă cunoşteam cu toată lumea. Cu şoferii de autobuz din copilăria mea mă salut şi acum. Să-ţi spun un secret! În restaurantul pe care îl am acum m-am bătut pe vremuri pentru prima oară. Eram cu un prieten din Buzău, Ştefănescu, boxer şi el. S-a luat cu unii, a primit un cap în gură şi asta a fost scânteia. Băieţii au fugit pe scări, în sus, noi după ei. A ieşit o bătaie ca în filme, cu scaune rupte, cu geamuri spart