„Am filmat Cerul deasupra Berlinului în maniera în care ai scrie un poem, fără scenariu, filmînd scenă după scenă ca şi cum ai pune versurile pe hîrtie“, mărturisea Wim Wenders în 2007 la 20 de ani de la turnarea filmului său cunoscut sub numele de Wings of desire (Der Himmel uber Berlin). Nimic nu poate fi mai adevărat decît ceea ce spunea regizorul german. Filmul se deschide cu versurile poetului şi prietenului de-o viaţă, Peter Handke: „Cînd copilul era copil/ era vremea acestor întrebări:/ De ce eu sînt eu şi nu tu?/ De ce sînt eu aici şi nu acolo?/ Unde începe timpul şi unde se sfîrşeşte spaţiul?/ Nu cumva viaţa sub soare e doar un vis?/ Nu cumva tot ceea ce văd, aud şi miros/ este doar un miraj al lumii dinaintea lumii?/ Răul chiar există,/ şi oamenii sînt cu adevărat răi?/ Cum se face că eu, cel ce sînt,/ nu am fost acolo înainte de a fi acolo…/ şi cîndva eu, cel ce sînt,/ nu voi mai fi cel ce sînt?/ Cînd copilul era doar un copil,/se îneca cu spanac, cu mazăre.../ cu budincă de orez şi/ cu conopidă fiartă.../ şi acum le mănîncă pe toate, şi nu/ doar pentru că e nevoit să o facă./ Cînd copilul era doar un copil,/ s-a trezit odată într-un pat ciudat.../ dar acum i se întîmplă/ des acest lucru./ Mulţi oameni păreau frumoşi atunci,/ acum au mai rămas doar cîţiva oameni frumoşi./ Avea o imagine precisă a Paradisului, acum poate doar să se gîndească la ea./ Nu îşi putea imagina neantul,/ astăzi acest gînd îl face să tremure./ Cînd copilul era doar un copil,/ se juca cu entuziasm.../ astăzi are acelaşi entuziasm / dar numai cînd îl preocupă munca./ Cînd copilul era copil/ era vremea acestor întrebări:/ De ce eu sînt eu şi nu tu?/ De ce sînt eu aici şi nu acolo?/ Unde începe timpul şi unde se sfîrşeşte spaţiul?/ Nu cumva viaţa sub soare e doar un vis?“. (Peter Handke, Odă copilăriei). Cerul deasupra Berlinului este, asemenea poemului lui Handke, un „poem“ cinem