Prin comparaţie cu al altora, câştigul lunar s-ar putea să ţi se pară acceptabil, dar dacă aduni câştigul pe 12 luni şi faci totalul anual, îţi dai seama cât e de modest. Asta întrucât nu-l mai compari cu al celor asemeni ţie, ci cu tot felul de câştiguri, nu neapărat salariale. Ieşi astfel din lumea lefurilor şi te măsori în lumea venitului anual.

Leafa îţi poate asigura un simţământ minim de stabilitate şi continuitate, însă venitul anual îţi spune ce fragil e acest simţământ. Totodată, venitul anual te trezeşte, îţi răscoleşte ambiţii amorţite. Salariul n-ai cum să-l măreşti, fiindcă nu depinde de vrerea ta, dar venitul poate fi ameliorat. Îţi mai iei un job, îndrăzneşti nişte paşi într-o combinaţie comercială, înţelegi cum judecă anul alţii, oameni care şi-au impus termeni noi de comparaţie. Leafa, cu chenzina şi lichidarea ei, strâmtorează gândirea, îl face pe individ sclavul lui "zis-ntâi" şi "cincisprezece ale lunii". Leafa obligă aşteptarea la rate scurte, care nu stimulează imaginaţia.

Cu o conştiinţă de lefegiu, nu eşti om liber. Trăieşti cu nişte scadenţe repezi. Acuşi ai luat chenzina şi tot acum ai terminat-o. Venitul anual îţi spune exact până unde te poţi duce cu nevoile şi cu dorinţele. Te eliberează de presiunile lui "zis-întâi" şi ale "lichidării". Pe întinderea unei jumătăţi de lună, nu-ţi poţi face planuri ca să-ţi schimbi viaţa, dar cu un an în faţă poţi aprecia relaxat, fără oprimările zilei de leafă, atât avantajele, cât şi riscurile schimbării. Într-un an, poţi spera să devii altcineva, într-o săptămână - nu.

Condiţia de lefegiu te face să amâni tot ce ar putea însemna o hotărâre majoră în profesie. Anul însă e lung şi-ţi consolidează decizia odată formulată. E mare diferenţă între schimbarea hotărâtă în pripă, la nervi şi la disperare şi decizia întoarsă luni întregi pe toate părţile. Într-un an, dacă ţi-ai p