Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parc de 200 de eoline, in dezbaterea Consiliului Local Pecineaga

Publicat in Ziua Constanta, vineri 25 iunie 2010 ·

Consilierii locali ai comunei Pecineaga s-au întrunit aseară în şedinţă extraordinară pentru a-şi exprima acordul de principiu cu privire la instalarea pe teritoriul comunei a 200 de turbine eoliene.

Primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan, ne-a declarat că investiţia este una benefică pentru comună, dar că se va concretiza doar cu voinţa Consiliului Local. Potrivit edilului, investitorul german care vrea să investească în centrale eoliene pe teritoriul comunei are la dispoziţie două variante de amplasamente: în partea de nord şi în partea de sud a comunei.

Un alt obiectiv prioritar pentru comuna Pecineaga este şi modernizarea unui drum pentru exploataţiile agricole şi corectare de torenţi, care dacă va fi finanţată va reprezenta o variantă pentru traficul greu şi cel al utilajelor agricole care traversează comuna. „Am depus proiectul şi acum aşteptăm rezultatul", ne-a declarat Niculae Stan. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ un milion de euro. Fondurile totale alocate Măsurii 121 privind modernizarea exploataţiilor agricole, prin FEADR, sunt de 1.020.505.603 euro,din care contribuţia Guvernului României este de 20%, iar cea a Uniunii Europene de 80%. Pentru modernizarea exploataţiilor agricole sunt disponibili peste991 de milioane de euro, fonduri nerambursabile care se pot accesa până în 2013. Din judeţul Constanţa au depus proiecte pentru accesarea de bani europeni în baza acestei măsuri 14 unităţi administrativ-teritoriale.

În paralel cu aceste proiecte ce reprezintă posibile alternative de dezvoltare a comunei, administraţia locală din Pecineaga se ocupă şi de evenimente menite să-i mai facă pe locuitori să uite de grijile cotidiene. Comuna Pecineaga s-a numărat printre cele şase localităţi constănţene în care s-a desfăşurat în această săptămână Festivalului de folclor naţional şi internaţional „Dobroge, mândră grădină!". „Anu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 2 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 3 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 2 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Şase persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în staţiunea Mamaia

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ISU Constanţa, în accidentul rutier au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a avut loc în staţiunea Mamaia, în dreptul hotelului Oxford. Intervin SMURD B2 Fripis, moto Fripis si 1 ambulanta SAJ. În accidentul rutier au fost implicat

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/27°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°