Imi aduc aminte cu multa placere de vremurile ceausiste, de diminetile in care asteptam sa se ridice "mira" si inarmati cu presa vremii ne asezam la un nechezol ca sa dezbateam problemele Romaniei, ridicate de rubricile sportive.

O facem si astazi, dar din lipsa de ocupatie. O tempora, cum ar spune poetul! Cat imi lipsesc acele timpuri! Nu aveam grija zilei de maine, serviciul era servici, banutii chiar daca nu te dadeau afara din casa erau de ajuns, mai ales ca nu prea aveai pe ce sa ii cheltui.

Asta doar daca nu reuseai sa intri pe sub pielea vanzatoarelor, pe care le salutai umil ori de cate ori le intalneai, pentru ca mai apoi, plin de marinimie calculata lasai restul pe tejghea. Cand era coada mai mare.

Din fericire, astazi vitrinele sunt pline, imbietoare, cu un design demn de orice tara dezvoltata si ma simt in al noulea cer cand vanzatoarele pline de amabilitate, incearca sa imi vanda ceva. Simt o placere sadica sa le ascult pomelnicul mult laudatelor produse, dupa care sa stramb din nas si sa spun tare ca nu arata prea bine. Ca doar nu-s nebun sa spun ca nu am bani!

Poate ca acele vremuri nu mi-ar fi venit in minte daca un parlamentar nu ar fi vorbit de cele 5 miliarde de dolari imprumutate de Ceausescu de la FMI si din care a ridicat o tara intreaga de blocuri lasand ceva bani si pentru drumuri. Si ne intreba distinsul ce s-a facut cu miliardele luate recent de la FMI.

Sincer sa fiu nu imi aduc aminte! Cred ca eram beat! Dar am inceput sa apreciez valoarea banului si sa inteleg ca uneori este mai rau sa imprumuti 5 miliarde de la FMI decat sa platesti 100, atat cat a fost datoria de razboi stabilita de ingaduitoarea Rusie si pe care nici nu stiu cand am achitat-o.

Si tot "ascultand cu mare atentie" pe vorbitorii de azi, mi-am adus aminte ce frumos aratau ieri, in Marea Adunare Nationala