Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea Constituţională, între principii şi austeritate

Publicat in Romania Libera, vineri 25 iunie 2010 · ·

După runda nefinalizată de ieri , judecătorii Curţii Constituţionale reiau astăzi dezbaterea asupra măsurilor de austeritate ale Guvernului. Lipsa unei decizii şi astăzi duce la amânarea tranşei FMI de 850 de milioane de euro.

La Washington va avea loc luni şedinţa FMI care urmează să decidă dacă România poate primi sau nu tranşa a patra din împrumutul de circa 13 miliarde de euro, contractat în 2009. Dacă Guvernul nu reuşeşte să convingă că măsurile asumate vor fi aplicate, acordarea tranşei se amână până la următoarea întâlnire. Potrivit Biroului de Presă al FMI la Bucureşti, data următoarei şedinţe de evaluare a board-ului, după cea de luni, nu este încă stabilită. Între timp, Curtea Constituţională este cea care trebuie să decidă dacă tăierile de pensii şi salarii convenite cu FMI în mai vor intra sau nu în vigoare.

Care sunt contra-argumentele la tăierile de salarii şi pensii?

Legea privind reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% a fost atacată la Curtea Constituţională de PSD şi PNL, dar şi de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Opoziţia a contestat, în primul rând, invocarea art. 53 din Constituţie ca explicaţie pentru necesitatea operării reducerilor. Concret, parlamentarii PNL au arătat că prevederea nu se poate aplica deoarece „România se află într-o situaţie normală de organizare şi funcţionare" şi nu este vorba de o stare excepţională, drept pentru care nu se impune ca Executivul să restrângă drepturile constituţionale ale cetăţenilor. „Siguranţa naţională nu poate privi reducerea salariilor şi a pensiilor decât dacă Guvernul îşi preconstituie un cadru legal pentru reprimarea eventualelor revolte sociale", au precizat liberalii. Reprezentanţii PNL şi PSD au mai invocat, în sesizările lor, că reducerea pensiilor şi a salariilor ar încălca dreptul la trai decent şi la pensie, precum şi dreptul de proprietate pri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 28 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 24 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum o ora
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 26 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 8 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°