Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabin Cutaș sesizeaza Consiliul UE privind necesitatea coordonarii pentru o guvernanta economica mai stransa

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

Bruxelles, 25 iunie 2010 Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş, membru al Comisiei Parlamentului European pentru afaceri economice şi monetare (ECON), a sesizat Consiliul Uniunii Europene, prin intermediul unei întrebări scrise cu cerere de răspuns prioritar, cu privire la necesitatea coordonării dintre cele 27 de state membre în aplicarea seriei de măsuri prevăzute pentru o guvernanţă economică mai strânsă la nivelul UE. Sabin Cutaş a remarcat că trebuie ţinut cont de diferenţele structurale între statele ce fac parte din Zona Euro și state precum România, care încă nu îndeplinesc criteriile de aderare la această zonă. Acesta a atenţionat de asemenea asupra nevoii de cooperare între diversele instituţii europene în acest domeniu, în speţă Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE. Potrivit lui Sabin Cutaş: "în contextul crizei economice, Uniunea Europeană a căutat metode pentru a garanta stabilitatea Uniunii economice si monetare. Astfel, s-au luat masuri de sprijin pentru Grecia și s-a decis realizarea unei guvernanțe economice mai puternice. Concluziile Consiliului European din 17 iunie a.c. conţin prevederi ce tind spre o guvernanţă economică mai strânsă în cadrul Uniunii în domeniile supravegherii bugetare şi a coordonării politicilor macro-economice, in special prin implementarea strategiei Europa 2020". "La nivelul bugetar este prevăzută întărirea componentei preventive a Pactului de Stabilitate şi Creştere, acest lucru implicând o supraveghere mai strânsă a bugetelor la nivelul UE. Începând din 2011 statele membre vor trebui să prezinte, în cadrul unui "Semestru European", programele lor de Stabilitate şi Convergenţă pentru anii următori. De asemenea, criteriul de competitivitate economică a statelor membre va fi monitorizat la nivelul Uniunii", a precizat el "Această coordonare mai strânsă a politicilor economice reprezintă un pas înainte.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 42 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 58 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Incendiu izbucnit la un autobuz aflat în mers, în Oradea

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 21 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis.

Horoscop pentru joi, 27 iunie 2024. Se anunță vești din străinătate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ești retras și cu greu se poate relaționa cu tine. Recomandabil este sa-ți dozezi eforturile si sa te ocupi de activitati de rutina. Sanatatea este fluctuanta si se pot evidentia afectiuni legate de gât și de aparat uro-genital. Evita tratame

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°