Ne-au trebuit mii de ani să ajungem aici, ne-au trebuit secole de tradiţie şi experienţă ca să ajungem în halul ăsta.

Am văzut uşa reprezentanţei bucureştene a uneia dintre cele mai cool mărci sportive din lumea asta mare şi mi-am adus aminte de alimentarele de pe vremea animalului de Ceauşescu. Grilaj, cornier de cea mai bună calitate, apărătoare pentru lacăt, lacăt, eleganţă şi rafinament, o gamă largă de servicii, deci întreprinderea noastră vă urează să uitaţi în ce an suntem.

Contrastul ucigător dintre conţinut şi ambalaj, dintre metalul ruginit în anii ’80 şi plasticul anilor de latex. Am mai intrat în sediul unei prestigioase instituţii media, localizat întro semiinstituţie de stat. Era ca la un parcurs sofisticat de montagne russe, presărat cu necesarul de sperieturi, mirosuri şi accidente. Mirosul de parizer prost, câinii, portarul care asculta manele scărpinându-se nu vă spun unde, liftul impregnat de transpiraţia oamenilor muncii de la oraşe şi sate te ajutau să îţi faci o impresie generoasă despre atitudinea celor pe care urma să-i întâlneşti, dincolo de pretenţiile şi declaraţiile lor.

Şi de aici începe experienţa schizofrenică pe care o aprofundăm zi de zi în raportul subtil dintre ceea ce spunem şi ceea ce facem. Îmi spune un prieten american că vecinii îl reclamă dacă nu îşi tunde iarba astfel încât să atingă aceeaşi dimensiune cu iarba lor.

Cică nu e OK să vorbeşti de hitlerism, dar se pare că şi iubirea pentru natură şi grădină, plante, fructe şi legume poate naşte sentimente extreme, ba chiar foarte extreme. În acelaşi timp, lucrurile simple şi subtile încap pe mâna celor incapabili să le înţeleagă şi sunt iremediabil alterate de acest factor stabilizator care le încurajează pe vânzătoarele de la magazinele de lux să folosească dezacorduri şi mult jerseu sintetic în viaţa de zi cu zi.

Pove