Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD Constanta sfatuieste pensionarii cum sa dea statul in judecata

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

„S-a stabilit la Comitetul Executiv, nu a inventat Rizea ăsta", a declarat secretarul executiv al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, despre iniţiativa conducerii partidului PSD referitoare la asistenţa juridică pe care trebuie să o acorde fiecare organizaţie în parte pensionarilor şi bugetarilor care vor să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În urmă cu două zile, pe unul dintre posturile naţionale de ştiri, prin vocea deputatului brăilean Cristian Rizea, PSD-ul anunţa că este gata să ofere asistenţă juridică celor care sunt decişi să meargă până la CEDO cu plângerile formulate împotriva statului român în cazul tăierii pensiilor şi salariilor bugetarilor. Cu alte cuvinte, cei care ar trebui să aibă în grijă interesul naţional, fără a duce mai departe problemele ţării, peste hotare să ştie toată Europa, tocmai la acest lucru contribuie. Anunţul deputatului a venit tocmai în contextul în care toată lumea aştepta cu sufletul la gură decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte pachetul de legi ale austerităţii asumate de Cabinetul Boc pentru corectarea deficitului bugetar.

Contactat telefonic, Cristinel Dragomir ne-a declarat că au fost anunţate organizaţiile de pensionari şi s-a transmis informare tuturor bugetarilor în cazul în care intenţionează să se adreseze instanţei europene pentru a-şi cere drepturile legale. „Pe noi ne interesează asociaţiile de pensionari să vină, că pensionarii individual se pierd pe drum. Avem cereri tip pe care aceştia trebuie să le completeze, le strângem pe toate şi facem un raport şi pe acela îl transmitem mai departe", a precizat secretarul PSD. Cât despre existenţa vreunui termen limită în cazul strângerii cererilor, Dragomir a explicat că nu există aşa ceva. „Până acum au venit câţiva pensionari, dar nimic semnificativ", a conchis Dragomir. De altfel, şi Adrian Năstase, preşe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 40 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°