Când hotelierii nu s-or mai comporta ca vătafii, iar turiștii - ca niște iobagi răsculați, se va încheia armistițiul ce va duce la civilizație, la confort material și mai ales psihic.

Căci nimeni nu vine în vacanță ca să fie umilit și tratat cu sictir – sictirul care este principalul meniu de pe litoral. Avem pretenția îndreptățită de a primi, în cele mai frumoase zile din an, echivalentul banilor cheltuiți.

La unul dintre puținele hoteluri de la mare ce oferă regim all inclusive (cazare plus masă la liber), patronii sunt sastisiți de turiști. Treaba asta cu mâncarea dată fără porție le stă pe suflet. „Le dăm să crape...“, a zis mot-a-mot șefa de hotel privind pieziș, fără reținere, spre clienții purtători de brățară semn de „all inclusive“.

Turiștii simt ostilitatea fățișă. Au la rândul lor nemulțumiri adânci. „De ce plătim parcarea în curtea hotelului? Nu ne luați destui bani?“, cer ei socoteală recepționerelor.

Hărțuiala asta surdă și pozițiile inamice pe care situează cele două părți nu fac decât să înfrâneze dezvoltarea turismului. Cerere cu țârâita, ofertă - la fel. Fiecare, investitor sau turist, are impresia că este tras pe sfoară de celălalt și că face o concesie din care iese în pierdere.

Patronii nu-și așteaptă turiștii cu brațele deschise, că ăștia vor mult cu bani puțini și mai fac și stricăciuni.

Și nici turiștii nu vin cu inima ușoară să arunce banii pe niște servicii în bătaie de joc. De aceea, litoralul continuă să rămână acum, în prag de iulie, gol în timpul săptămânii și devine animat doar în weekend.

De obicei, lucrul bun la nouă luni se cunoaște. La fiecare nouă luni, însă, litoralul arată și se poartă la fel. Ca un copil născut cu spatele la lume și fără voință de a crește.