Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orest Onofrei (PDL): Dacă aş fi fost în locul lui Boc aş fi demisionat după deciziile CC

Publicat in Romania Libera, duminică 27 iunie 2010 · ·

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a apreciat că deciziile Curţii Constituţionale au pus Guvernul într-o situaţie politică extrem de complicată şi că, în locul lui Emil Boc, el ar fi demisionat din funcţie, pentru că nu poate pune în aplicare măsurile decise de Guvern, potrivit Mediafax.

Onofrei a declarat că, în urma deciziilor Curţii Constituţionale, Guvernul a fost nevoit să mărească TVA, soluţie despre care chiar guvernanţii au spus că nu este bună.

"Guvernul a spus că există două soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Una bună şi una rea, dar ambele dureroase. Tăierile de salarii şi pensii păreau soluţia mai bună decât mărirea taxelor. Acum Guvernul a fost pus să adopte soluţia rea despre care a recunoscut singur că e rea", a spus Onofrei.

El consideră că, în această situaţie, Guvernul are probleme de seriozitate, în condiţiile în care adoptă o măsură despre care susţinea că este rea.

"De ce să iei o măsură despre care ştii că e rea? Costurile politice vor fi mai mari decât în primul caz", a spus senatorul PDL, arătând că situaţia economică se va înrăutăţi foarte mult.

Onofrei a mai spus că pensionarii, care s-au bucurat în urma deciziei Curţii Constituţionale, vor fi mai afectaţi prin creşterea TVA decât prin tăierea cu 15 la sută a pensiilor.

"Decontul va fi plătit de acest guvern. Dacă aş fi fost în locul lui Emil Boc, după decizia Curţii Constituţionale aş fi demisionat şi i-aş fi lăsat pe Victor Ponta şi Crin Antonescu să-şi pună în aplicare soluţiile şi să ne ducă pe înalte culmi de progres", a spus Onofrei.

Senatorul PDL consideră că prin atitudinea partidelor de opoziţie, în special a PSD, care speculează situaţia actuală doar în interes electoral, se face mai mult rău României.

"Prin specularea în interes electoral a actualei situaţii, PSD face mai mult rău României decât da

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu îi răspunde Mariei Zaharova: „Nu mai există limbă moldovenească. A fost o invenţie a Rusiei”

Adevarul acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Rusia „vrea să incite” pe tema românilor din Republica Moldova şi a afirmat că limba moldovenească a fost „o invenţie” a Rusiei, potrivit Agerpres.

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 41 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°