Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru de Consiliere pentru Parinti la Targu-Mures

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 28 iunie 2010 · ·

În cadrul Serviciului de Asistenţă Socială al municipiului Târgu-Mureş va funcţiona un Centru de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii. Centrul este situat pe strada Luduşului nr. 29, iar beneficiarii sunt membrii comunităţilor sărace din zonele: str. Dealului, Rovinari, Băneasa, Mureşeni, dar şi copii care nu frecventează nicio formă de învăţământ sau care au abandonat şcoala. Pot beneficia de serviciile acestui centru familiile cu domiciliul în municipiul Târgu-Mureş, cum sunt familiile în situaţie de risc, de abandonare sau de internare a copilului într-o instituţie, familii ai căror copii beneficiază de serviciile centrului de zi, familii ai căror copii sunt instituţionalizaţi; familii în situaţii de criză, etc. Activitatea centrului va demara începând cu luna aprilie.

Organizatia Salvati Copiii România inaugureaza, la Târgu-Mures, primul Centru de Consiliere pentru Parinti. Aici sunt oferite servicii publice gratuite, dezvoltate la nivel comunitar care isi propun promovarea, dezvoltarea si implementarea de servicii îmbunatatite de parenting, pentru a asigura integrarea parintilor într-un program de consiliere („parenting”) înainte ca dificultatile din relatia copil-parinte sa îl plaseze pe copil într-o situatie de risc. Peste 200 de parinti si copii proveniti din familii cu risc sunt asteptati sa fie integrati în prima etapa a programelor de interventii de grup oferite de echipele multidiciplinare ale centrelor. Principalele servicii oferite parintilor si copiilor vor include workshop-uri cu parinti si copii pe problematica sanatatii mintale în familie, precum si activitati educationale desfasurate în scoli. Inaugurarea Centrului va avea loc miercuri, 30 iunie, de la ora 11.00, pe str. Postei nr 3.

În cadrul Serviciului de Asistenţă Socială al municipiului Târgu-Mureş va funcţiona un Centru de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a aruncat un cocktail Molotov la Ambasada Israelului. Forțele antitero au intervenit

HotNews acum 25 minute
Un cetățean străin a aruncat cu o sticlă incendiară, luni, înspre gardul Ambasadei Israelului, au confirmat, surse oficiale din instituție, pentru HotNews. SRI și Poliția Capitalei au transmis ulterior că bărbatul a încercat să dea foc ușii de la in

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 49 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 51 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°