Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutoare nemtesti pentru Spitalul de Copii

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 28 iunie 2010 ·

La sfarsitul saptamanii trecute, Crucea Rosie Germana a venit la Iasi cu cateva tiruri incarcate cu echipamente medicale, echipamente care au fost donate Spitalului de Copii Sf. Maria. Germanii au venit cu echipamente medicale, cu articole de unica folosinta, dar si cu alte echipamente cu care au dotat unitatea medicala, acestia declarandu-se multumiti ca au reusit sa faca ceva si pentru copiii de la acest spital. "Aceste ajutoare vin din partea Crucii Rosii din Bavaria. Pentru copii am adus in primul rand preparate, am adus aparatura medicala, o gama de articole de unica folosinta, dezinfectante, medicamente, aparate de perfuzie, mare majoritate fiind articole de unica folosinta. Nu e prima data, de 20 ani venim aici. In 1995 am infiintat prima statie de dializa pentru copii din Moldova, iar in 1998 am dotat prima statie de terapie intensiva de la Serviciul de Chirurgie din aceste spital. Toata echipa actuala are in componenta 19 persoane, toate voluntare", au aratat reprezentantii Crucii Rosii. Conducerea unitatii medicale a tinut sa multumeasca Crucii Rosii din Germania pentru ajutorul primit, declarandu-se deschisi si pentru alte colaborari de acest fel. "Multumesc Crucii Rosii bavareze pentru donatia in medicamente, aparatura medicala si alimente facuta spitalului de copii pe care-l reprezint. Ei ne sunt vechi prieteni. De 20 ani vin cu aparatura medicala, materiale sanitare sau medicamente, contribuind la imbunatatirea actului medical", a precizat dr. Valentin Munteanu, managerul Spitalului de Copii Sf. Maria.

La sfarsitul saptamanii trecute, Crucea Rosie Germana a venit la Iasi cu cateva tiruri incarcate cu echipamente medicale, echipamente care au fost donate Spitalului de Copii Sf. Maria. Germanii au venit cu echipamente medicale, cu articole de unica folosinta, dar si cu alte echipamente cu care au dotat unitatea medicala, acestia declarandu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum o ora
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum o ora
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 2 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Președintele FITS, Constantin Chiriac, dus cu Ambulanța la spital. I s-a făcut rău la decernarea stelelor de pe Aleea Celebrităților din Sibiu

G4Media acum o ora
Constantin Chiriac, președinte FITS și director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, a fost dus cu ambulanța la spital după ce i s-a făcut rău la decernarea stelelor de pe Aleea celebrităților din Parcul Cetății din Sibiu, transmite Turnul Sfa

Contramanifestație la marşul Bucharest Pride! Un bărbat a fost reținut de jandarmi

Ziua Constanta acum 53 minute
Un bărbat a fost reţinut şi sancţionat de jandarmi la marşul Bucharest Pride, pentru participare la contramanifestaţii, precum şi pentru refuz de legitimare. Sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe timpul desfăşurării marşului Bucharest Pride, un grup de 1

Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei

News.ro acum o ora
Ciclistul francez Romain Bardet s-a impus sâmbătă în prima etapă a Turului Franţei. La 33 de ani, Romain Bardet (DSM–Firmenich PostNL) a câştigat prima etapă a Turului Franţei ediţia 2024, etapă începută la Florenţa şi încheiată la Rimini. Este a pa

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 2 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Vremea

București
acum

30°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°