Curtea Constituţională a pus punct implicării pensiilor în peticirea sacului bugetar. Guvernul a fost astfel obligat să recurgă la o soluţie extremă. A urcat Taxa pe Valoarea Adăugată de la 19 la 24 de procente. Economiştii au trecut la calcule. Vor ajunge banii adunaţi pe această cale?
Deocamdată este cert că va fi nevoie şi de gesturi cu bătaie lungă. Căci nu va putea fi regenerat bugetul în condiţiile în care de aici înainte, un timp, vom avea de rezolvat o problemă atipică. Pentru că reducerea cu 25 de procente a salariilor bugetarilor va determina, inevitabil, o scădere a puterii de cumpărare. Dar preţurile vor creşte. Şi nu pentru că va creşte cererea de consum, ci pentru că vor fi împinse în sus de noul nivel al taxei pe valoarea adăugată.
Cheia problemei? Ce fel de reforme facem. Fiindcă despre reforme economice în România vorbim de 20 de ani. În acest răstimp au fost deschise cam toate marile ferestre prin care ar fi putut să intre soarele şi aerul economiei de piaţă. Din nefericire, unele ferestre au fost când deschise, când închise, de teamă să nu intre dintr-o dată prea mult soare şi prea mult aer, deşi era limpede că numai ţările care au deschis toate ferestrele dintr-o dată şi le-au lăsat aşa au reuşit. Alte ferestre însă, după ce au fost deschise, au fost repede închise la loc. Aşa s-au petrecut lucrurile cu reforma costurilor în întreprinderile de stat, cu reforma contractelor, cu reforma managementului, cu reforma structurilor economice, cu reforma mediului de afaceri. Acum, aceste reforme nu mai pot întârzia. Timpul de aşteptare s-a epuizat. E nevoie de logica şi curajul de a înfrunta problemele cele mai dificile. Mai ales că România nu e cruţată în acest moment de astfel de probleme.
Dar ce fel de probleme avem noi de rezolvat în România? Dintre multele sensuri ale acestui cuvânt, folosit până la demonetizare de
