Am auzit voci care sugereaza ca mai bine ar fi ca Romania sa-si declare insolventa (falimentul) pentru a nu mai fi nevoita sa onoreze serviciul datoriei publice, datoriile fata de finantatorii externi incluisiv fata de FMI, UE si Banca Mondiala). Teza ca mai bine este sa ne declaram insolventa arata ca cei care o propaga subestimeaza consecintele unei asemenea alegeri de politica economica.

Se poate face aici o paralela cu Grecia, pentru care unii economisti spun ca nu va putea evita o restructurare a datoriei publice in anii ce vin. Dar trebuie sa se faca distinctie intre o restructurare a datoriei publice si intrarea voita in stare de insolventa ca incetare de plati. Restructurarea nu inseamna incetarea de plati in contul obligatiunilor statului, ci o reesalonare a lor cu acordul creditorilor; este prin urmare un proces “ordonat”, care are menirea sa mentina o tara in relatii cu pietele financiare, cu creditorii, sa apere reputatia financiara. Intrarea in insolventa in mod deliberat, cu incetare de plati, scoate o tara de pe pietele financiare si obliga la ajustare drastica a bugetului public, care sa aduca cheltuielile la nivelul veniturilor; ar avea loc o spirala infernala in jos ce ar duce economia in colaps, cu efecte sociale devastatoare.

Sper insa ca inflatia sa raman de o cifra in acest anIn cazul Greciei o restructurare a datoriei publice ar fi impusa de nivelul acesteia foarte mare (peste 120% din PIB), care, chiar cu programul de austeritate adoptat recent, ar ajunge la peste 145% din PIB in cativa ani. In cazul Romaniei nu stocul datoriei publice este marea problema (in jur de 30% din PIB in prezent), ci nivelul deficitului bugetar structural; fara o diminuare a sa si avand in vedere conditiile rele (ce vor persista) pe pietele de credit, serviciul datoriei publice poate deveni coplesitor in cativa ani. De altfel, un efect indezirabil a