Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarmalele maramuresene, deliciul Targului de Bunatati din Satul de Vacanta (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, luni 28 iunie 2010 ·

Aflat la prima ediţie, Târgul de Bunătăţi din Satul de Vacanţă, deschis încă de vineri în ciuda vremii neprielnice, a atras turiştii sosiţi pe litoral. Cea mai mare căutare a avut-o standul cu sarmale şi brânzoaice, preparate după o reţetă maramureşeană, dar şi cel de brânzeturi pregătite după reţete tradiţionale. Amplasate în faţa sălii de bowling din Satul de Vacanţă, cele 10 - 12 standuri cu preparate specifice româneşti, dar şi cu produse confecţionate manual, i-au atras pe turiştii sosiţi pe litoral în acest week-end care s-au bucurat mai puţin de soare decât de obicei. Cei mai mulţi au fost ademeniţi de standul unde se fierbeau sarmalele şi se pregăteau brânzoaicele, după reţeta adusă tocmai din Maramureş, de la Botiza. Iulia Corău, meşter popular venit să stea toată vara pe litoral să-i delecteze pe turişti cu propriile bucate, este unul dintre expozanţii cu vechime la târgurile de acest gen din ţară. Mai mult, negustorul şi-a adus în ajutor şi cele două nepoate, de 16, respectiv 17 ani. De la târg nu au lipsit nici brânza de Sibiu, de burduf cu mărar sau busuioc, telemeaua proaspătă, caşul cu măsline, urda cu măsline, caşcavalul împletit şi afumat, telemeaua cu chimen, pastrama şi cârnaţii de oaie şi vită, mierea cu menta sau cea cu migdale, dar nici colacii secuieşti, turta dulce şi prăjiturile de casă de la Baia Mare. Aflat la prima ediţie, Târgul de Bunătăţi din Satul de Vacanţă, deschis încă de vineri în ciuda vremii neprielnice, a atras turiştii sosiţi pe litoral. Cea mai mare căutare a avut-o standul cu sarmale şi brânzoaice, preparate după o reţetă maramureşeană, dar şi cel de brânzeturi pregătite după reţete tradiţionale. Amplasate în faţa sălii de bowling din Satul de Vacanţă, cele 10 - 12 standuri cu preparate specifice româneşti, dar şi cu produse confecţionate manual, i-au atras pe turiştii sosiţi pe litoral în acest week-end care s-au bucurat

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 26 minute
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 7 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 8 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 9 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°