Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste cinci sute de parcări noi în cartierele orădene, pentru locatarii de la bloc

Publicat in Adevarul, luni 28 iunie 2010 ·

Peste cinci sute de parcări au fost amenajate de municipalitate. Locurile de parcare sunt destinate orădenilor care locuiesc la bloc, în zona Seleuș-Războieni și Călugăreni - Bernard Shaw.

"Două parcări sunt aproape finalizate, mai este necesară doar trasarea marcajelor. Este vorba de peste 360 de locuri din parcare din zona Seleuş - Războieni, şi alte două sute de parcări din zona Călugăreni - Bernard Shaw" a spus astăzi primarul Ilie Bolojan. Totodată, pe strada Podului, între centură şi aliniamentul de blocuri, municipalitatea a realizat aproape 350 de locuri de parcare.

Lucrări pe Calea Clujului

Săptămâna trecuta au început lucrările de amenajare a Căii Clujului, pe tronsonul cuprins între strada Seleuşului - Calea Clujului şi calea ferată. Lucrările constă în asfaltarea străzii, amenajarea de trotuare, locuri de parcare şi în realizarea de rigole şi zone verzi. Valoarea investiţiei este de peste 800.000 de lei, cu TVA inclus, iar lucrările urmează să fie finalizate în cursul lunii iulie. "În urma depunerii cererii de autorizare a construcţie podului din zona Dragoş Vodă de către firma Macio, Primăria Oradea urmează să elibereze mâine autorizaţia de construcţie", a precizat Bolojan.

Pistă de biciclete pe podul rutier

Podul rutier peste Crişul Repede din zona Făcliei-Dragoş Vodă va avea o lungime de peste 80 de metri şi o lăţime de 12 metri. Pe o parte a podului va fi trotuar şi pistă de bicicletă, iar pe cealaltă parte numai trotuar. Valoarea aproximativă a podului este de este de 7,5 milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 31 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°