Romania nu exista inca pe harta cand, la 19 martie 1851, domnitorul Barbu Stirbey hotara infiintarea in Bucuresti a "Pensionatului Domnesc de Fete", devenit Scoala Centrala de Fete. Intr-adevar, scoala, pe care o gasim astazi pe strada Icoanei in cartierul cu acelasi nume, se numara printre cele mai vechi scoli din Bucuresti. Prestigiul scolii era dat de faptul ca ii urmau cursurile fiicelor marilor demnitari sau boieri ai tarii, elita acelor vremuri. Spre sfarsitul secolului insa, scoala avea sa dobandeasca un alt titlu de noblete care ii va marca durabil destinul: constructia noului sediu de catre arhitectul Ion Mincu (actualmente in curs de restaurare).
Arhitectul Ion Mincu, absolvent al Scolii Nationale de Poduri si Sosele din Bucuresti, student al Scolii Nationale de Arte Frumoase din Paris, este considerat parintele stilului de arhitectura neo-romanesc. Universitatea de Arhitectura si Urbanism din Bucuresti ii poarta numele. Cladirea Scolii Centrale se numara printre primele cladiri construite de Ion Mincu in noul stil ce se va dezvolta pe parcusul primelor decenii ale secolului 20 si este totodata constructia cea mai ampla a arhitectului.
Prin mostenirea lasata de arhitectul Ion Mincu, Scoala Centrala nu avea sa fie niciodata o scoala ca oricare alta, cum, de altfel, nu fusese nici pana atunci!
Lucrarile au inceput in 1890, asa cum este inscris peste poarta de intrare in curtea interioara. Mincu a inzestrat cladirea Scoalii Centrale cu elementele distinctive pentru stilul neoromanesc, precum briul sculptat din ceramica sau ancadramentele decorate ale ferestrelor. Impresionant este mai ales porticul amplu al curtii interioare. Coloanele de piatra se inchid in bolti trilobate, formand culoarele impunatoare ale scolii. Pe acolo paseau odinioara domnitele marilor boieri munteni; astazi au privilegiul de a astepta intrarea la ore in acest cadru somp
